Spectacol grandios de ziua Unirii la Reghin Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 151 Vizualizări

Spectacol grandios de ziua Unirii la Reghin

4-3_22.jpgPrimăria Municipiului Reghin şi Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoară” organizează marţi, 24 ianuarie, de la ora 17.00, manifestarea culturală “Hai să dăm mână cu mână”. Acţiunea este dedicată împlinirii a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859 – 2012). La evenimentului găzduit de Casa Municipală de Cultură “Eugen Nicoară”, se va intona Imnul de Stat alături de fanfara municipiului.
Organizatorii promit reghinenilor un spectacol extraordinar de cântece şi jocuri populare româneşti “Frumuseţi de cânt şi joc”, din mai multe zone folclorice ale României. “Primăria Municipiului Reghin şi-a contactat colaboratorii pentru acest tip de manifestări. Este vorba de fanfara municipiului, cu care avem un contract de colaborare şi de parteneriat, pentru a da o altă tonalitate şi o altă faţă acestui eveniment. Apoi, Poliţia Locală şi Jandarmeria municipiului au fost anunţate de acţiunea din 24 ianuarie pentru asigurarea ordinii. La Casa de Cultură “Eugen Nicoară” vor avea loc alocuţiunile primarului Nagy Andras şi a profesorului Ioan Marinescu. Este deja o tradiţie ca de la Casa de Cultură “Eugen Nicoară” participanţii să se deplaseze spre Piaţa Petru Maior, unde va avea loc deja binecunoscuta Horă a Unirii”, a precizat Tothi Ioan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reghin.
Vor da “mână cu mână”
Vor urca pe scenă Marius Ciprian Pop, acompaniat de orchestra de muzică populară a Casei Municipale de Cultură “Eugen Nicoară” Reghin, Dan Fulop şi Ioan Conţiu cu aranjament muzical, respectiv conducerea muzicală. De asemenea, se va prezenta şi Ansamblul Artistic Profesionist “Mureşul” din Târgu-Mureş cu soliştii vocali: Leontina Pop, Dorina Oprea, Dorina Grad, Maria Sântean Faghiura, Narcisa şi Teodor Ţogorean şi soliştii instrumentişti: Viorel Reghian şi Florin Cismaş. Nu va lipsi nici Formaţia de dansuri populare şi orchestra de muzică populară, sub îndrumarea maestrului dirijor Zoli Bambo. Reghinenii sunt apoi aşteptaţi să “dea mână cu mână” la Hora Unirii organizată în Piaţa „Petru Maior.” 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE