„2012 poate fi anul ultimei şanse pentru Europa” Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 51 Vizualizări

„2012 poate fi anul ultimei şanse pentru Europa”

Incertitudini predictibile şi riscuri neprăvăzute. Pe întregul mapamond democraţia este în suferinţă. Pare că şi-a epuizat resursele şi şi-a atins limitele. Spre ce ne îndreptăm? Care va fi viitorul Europei (încă unite) sub forma ”hibridului” UE? Dar al României? Există oare vreo similitudine între timpurile pe care le trăim în prezent şi cele de acum mai bine de 80 de ani? Despre posibilele evoluţii în contextul degradării continue a situaţiei economico-sociale în Europa şi în lume, dar şi despre posibilele riscuri de securitate pentru România şi continentul european, în exclusivitate pentru cotidianul ”Zi de zi”, câteva opinii ale unor foşti înalţi funcţionari din diplomaţia românească şi din serviciile speciale româneşti.
Incertitudini predictibile şi riscuri neprăvăzute    
Riscuri, provocări şi ameninţări multiple. Cele mai multe, neprevăzute. În acest sens, generalul Bg. (R.) S.R.I. Aurel I. Rogojan, a declarat următoarele: ”Ar fi bine să putem delimita provocările la adresa securităţii la areale naţionale sau regional-continentale. Am realiza, astfel, cu o oarecare rigoare dimensiunile insecurităţii şi s-ar putea imagina scenariile de gestiune a crizelor. Caracteristicile transnaţionale ale proceselor vieţii sociale, între care interdependenţa economiilor, informaţiile şi banii fără frontiere, generează evenimente instantanee la nivel global. Cauzele pot fi în Extremul Orient, iar efectele în Wall Street. Asta înseamnă că provocările la adresa securităţii sunt mai greu previzibile şi centrul de greutate al evaluărilor de risc se comută pe zona de graniţă dintre incertitudinile predictibile şi riscurile neprevăzute. Anul 2012 poate fi anul ultimei şanse pentru Europa. În acest sens, trebuie să ne reţină atenţia declaraţia lui Alan Blinder, fost vicepreşedinte al Federal Reserve din SUA: Europa este îngrijorarea mea numărul unu. Este atât de puternică, încât nu mă pot gândi care este al doilea motiv de îngrijorare.” 
Care sunt orizonturile speranţei?
Între SUA şi Europa privită în ansamblul ei, există o ostilitate discretă, care nu de puţine ori s-a şi manifestat în mod evident. Cu toate acestea, Lumea Veche şi Lumea Nouă au găsit resursele – şi e de presupus că vor le vor găsi şi în continuare – de a acţiona în comun atunci când va fi necesar. Mai ales când este vorba de a tempera ascensiunea Chinei. În acest sens, generalul Rogojan a precizat: ”Europa va continua să resimtă ostilitatea discretă a puterii economice a SUA, dar va subscrie la eforturile acestora de a temporiza ascensiunea Chinei. Poate chiar mai mult… Întrucât nu guvernele au generat criza, dar odată prinse în ea o întreţin şi o amplifică prin politici inadecvate la problemele care ameninţă omenirea. Nici lumea, în ansamblu şi nici Europa nu dispun de mijloacele de identificare şi reglare a mecanismelor ascunse care generează anomia planetară. Cineva a deschis o cutie a Pandorei şi tot ce iese din ea înceţoşează, tot mai mult, orizonturile speranţei. Trebuie să realizam că factorii globalizării continuă să submineze statele. Popoarele nu pot fi conduse prin “asociaţii de voluntari”, nici de state al căror lubrifiant este corupţia instituţionalizată în reţele internaţionale”.
                                                                                      
(continuare în numărul următor)
Aurel I. Rogojan, general de brigadă S.R.I. (R.), este absolvent – şef de promoţie – al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne, arma informaţii, specializarea contraspionaj, precum şi al Facultăţii de ştiinţe juridice a Universităţii Bucureşti, şi al unor cursuri postuniversitare în specializările „criminologie” şi „psihopedagogie”. S-a aflat neîntrerupt în activitate între anii 1970-2006. Timp de aproape două decenii a desfăşurat, concomitent cu activitatea specifică, şi activitate didactică în instituţiile ce pregătesc cadre din domeniul informaţiilor şi contraspionajului. Pe lângă articole, interviuri şi conferinţe apărute în presă, a publicat o serie de lucrări în regim de „informaţii clasificate”, precum şi mai multe volume, fie ca autor, fie ca şi coautor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE