O valiză de mici dimensiuni care a fost descoperită, joi, în faţa unei bănci comerciale din centrul municipiului Târgu Mureş a dus la aplicarea procedurii standard în cazul coletelor suspecte, la faţa locului făcându-şi apariţia echipa antiteroristă a Serviciului Român de Informaţii, informează www.agerpres.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Emanuela Rugină, a declarat că circulaţia din zonă a fost parţial restricţionată, iar valiza a fost descoperită în faţa unei bănci comerciale din Piaţa Trandafirilor, iar la faţa locului s-a deplasat un procuror DIICOT şi specialişti din toate domeniile vizate în astfel de intervenţii, fiind pusă în aplicare procedura standard.
„În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că valiza respectivă aparţinea unei femei din judeţul Braşov în vârstă de 32 de ani, care se afla cazată la o unitate hotelieră din Târgu-Mureş. Femeia se afla în tranzit, iar în momentul în care a ajuns la destinaţie, respectiv în judeţul Braşov, şi-a dat seama că valiza respectivă a fost uitată efectiv. Astfel, bagajul a fost ridicat de către poliţişti şi urmează a fi returnat proprietarei”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Emanuela Rugină.
(Redacţia)