Accident în Petelea: a furat o maşină din Reghin, apoi a condus-o beat! Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 9209 Vizualizări

Accident în Petelea: a furat o maşină din Reghin, apoi a condus-o beat!

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 8 Petelea au fost sesizaţi joi, 21 februarie, în jurul orei 22.30, despre producerea unui accident rutier, respectiv o autoaccidentare pe raza localităţii Petelea.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Reghin, iar întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea de probe biologice.

“În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că la aceeaşi dată, tânărul în cauză ar fi sustras autoturismul implicat în accidentul rutier, din faţa unui imobil din municipiul Reghin, iar din interiorul imobil respectiv ar fi sustras un laptop, care a fost identificat ulterior de către poliţişti, în autoturism .

Faţă de tânărul de 19 de ani, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, au luat la data de 22 februarie, măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa de judecată a dispus faţă de acesta măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, “cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor furt calificat, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanţe, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.”

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE