Home / Slider / Mureșean reținut pentru înșelăciune cu telefoane mobile

Mureșean reținut pentru înșelăciune cu telefoane mobile

Distribuie

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au reţinut miercuri, 16 octombrie, un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Din cercetări, a reieşit că, în perioada iulie – august 2019, un bărbat în vârstă de 20 de ani, administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Mureş, ar fi indus în eroare trei persoane, de pe raza altor judeţe, cărora le-ar fi propus vânzarea de telefoane mobile, pentru care ar fi încasat preţul integral în avans, cu promisiunea că le va livra prin curierat.

”Ulterior, bărbatul fie nu le-ar fi livrat niciun produs, fie ar fi livrat cutii goale. În urma activităţilor specifice şi administrării probatoriului, la data de 16 octombrie, faţă de acesta poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune sub coordonarea unităţii de Parchet competente”, se menționează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)


De asemenea, verificati

6.300 de lei furați dintr-un apartament din Târgu Mureș

Distribuie Poliţiştii de investigaţii criminale ai Poliţiei municipiului Târgu Mureş au prins în flagrant, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.