REPORTAJ. Ziua votului în Sângeorgiu de Mureș. O duminică însorită… și atât?

Ieșind pe stradă ai spune că e o zi de sfârșit de săptămână ca oricare alta. Dar e prea liniște. În alte duminici, mai ales când era soare după atâtea zile mohorâte, vedeai oameni plimbându-se în grupuri, urcând dealul Pițigoiului în excursia de duminică, cu copii veseli, plimbând căței de toate taliile. Duminică a fost liniște. Străzile goale, mai trece câte un om, doi, mai gonește câte o mașină, și în rest, liniște. Mă îndrept spre Școala Gimnazială „Sfântul Gheorghe” unde s-au adunat toate secțiile de votare anul acesta, sperând că voi găsi mai multă animație.

„Să scăpăm repede”

Curtea este aproape goală. Din când în când se mai întâlnesc vecini, cunoscuți, se salută, dau mâna și pleacă repede. Mă bucur să văd familii cu copii mici, unii cu cărucioare. Vin repede, votează, pleacă la fel de repede. Parcă nu e loc de prea multe conversații. Doar jandarmii rămân afară și discută, mai ies și membrii comisiilor la o țigară și mai schimbă câte o vorbă. Unii votanți au venit cu cățeii, care așteaptă nerăbdători să li se întoarcă stăpânii.

O scenă simpatică: un cuplu a venit cu cățelușul, ea a intrat să voteze, el a rămas afară să nu-l lase singur pe „micuț”. Se apropie un bunic cu nepoțica. Bunicul o încurajează pe fetiță, deși ei îi este frică de micul patruped. Nu ține mult întâlnirea pentru că a terminat de votat și bunica. Cățelușul vine și la mine și mă salută cu mare drag. „E prietenos cu toată lumea”, îmi spune stăpânul lui, „chiar și cu pisicile”. O „personalitate” deschisă, mă gândesc eu, potrivită unei comune multiculturale cum e Sângeorgiu de Mureș!

Între timp s-a adunat familia fetiței, părinți, bunici, frățiori, și sunt gata de plecare. „Noi am venit aici cu copiii și nepoții”, îmi spune cu mândrie bunicul în timp ce mă pregăteam să îi fotografiez. Pleacă repede toți.

La secția de vot mă primește cu veselie unul din membri comisiei 502, domnul Zaharie Fărcaș, singurul dispus să și apară în poză în afara și în incinta secției. După ce am ajuns înapoi în curte, doar familia David, un cuplu de „tineri pensionari” sângeorzeni, văzând aparatul vin direct să pozeze pentru un portret. Le mulțumesc zâmbind, apoi pleacă și ei acasă.

La ieșirea din Gimnaziu, oprirea obligatorie la taraba cu „kürtőskalács”, amplasată strategic la ieșirea din Gimnaziu. Într-o asemenea zi, „e mult de lucru”, mă asigură proprietarul, clienți sunt „toată ziua, până seara”. Aici încep să mai apară zâmbete, parcă și tensiunea mai scade. Începe cu adevărat ziua de odihnă.

„Nu am cu cine vota”

“Noi putem să votăm, dar tot fac ei ce vor”, spune o doamnă pensionară pe care am întrebat-o despre intenția de vot, în drum spre Școala Gimnazială. Deși îmi mărturisește că deși este sigură că votul nostru nu contează, va merge la vot mai târziu, cum a făcut-o întotdeauna. Și a fost, într-adevăr, ca întotdeauna.

După vot, merg să-mi reîncarc bateriile cu o gustare și să observ starea de spirit într-un loc public de destindere. Intru în vorbă cu un chelner tânăr. Întrebat dacă sunt clienți care au votat, el îmi răspunde că au fost unii. Începe o discuție despre importanța dreptului la vot. „Nu știu dacă au de ce să se bucure”, spune el, neîncrezător, pentru că, după părerea sa, nu avem pe cine vota. „În 26 de ani, câți am eu, tot timpul am fost mințit”, continuă el, explicând de ce nu are nicio opțiune. Totuși, continuând conversația, concluzionăm că poate, până la urmă, și votul are un rol important, chiar dacă opțiunile nu sunt întotdeauna îmbucurătoare, „trebuie să ne gândim și la viitorul copiilor noștri și al țării”, adaugă tânărul sceptic.

Din astfel de interacțiuni îți dai seama că deziluzia și neîncrederea depășește limitele unui anumit segment de populație, dincolo de vârstă, educație sau opinii. Doar reacțiile diferă. Întorcându-mă spre secție, mă întreb cum ar fi dacă ar exista cu adevărat comunicare între generații.

Înapoi spre casă, pe drumul pustiu, aștept la fiecare colț să văd trecători. Dar ei nu apar, străzile rămân goale, mașinile trec mai rar, ca pe vremea bunicilor, nici caii nu mai pasc pe deal, doar vrăbiile țin conferințe vesele în tufișurile din fața caselor, iar câinii latră de entuziasm sau de foame.

Un vot aparent lejer

La închiderea urnelor, aproape 44% din sângeorzeni veniseră la vot,  în majoritate între 45 și 63 de ani, cu un număr ușor mai mare de femei, urmând astfel de aproape cifrele generale ale județului Mureș. Votul, ca peste tot, a curs în valuri, la anumite ore-cheie din zi.

Astăzi nu a fost loc de conversații, de zâmbete, de entuziasm. Lumea a venit, și-a exercitat dreptul la vot, și a plecat repede. Privirile multora erau țintite în față, parcă încercând să evite contactul vizual. Foarte rar se auzeau oameni râzând, sau spunând glumițele care altădată făceau să treacă timpul mai repede, mai ales pentru cei din comisii.

Impresia generală? După cum a povestit o altă doamnă, „Am fost la vot pe la orele 14. Nu a fost aglomerație, a mers foarte repede”. Aceasta a fost și impresia mea, și a tuturor celor cunoscuți care au votat aici. Totul a decurs fără cusur, repede și eficient. Dar în același timp, și fără suflu.

Aproape jumătate din sângeorzeni au venit, dar au venit, pare-se, mai mult din obligație sau în virtutea obișnuinței. Lipsea acel imbold, acea deschidere interumană din luna mai a acestui an. Atunci, mergând spre secția de votare, aproape nu aveai loc pe trotuar, iar fluxul pe ambele sensuri era continuu, hotărât și gregar. Votul de duminică a fost aici, într-adevăr, rapid, fără cusur, dar și solitar. La câteva ore după experiența votului, rămân cu speranța că la viitoarele astfel de evenimente vor fi mai multe zâmbete de fotografiat.

Sonia ANDRAȘ