Concurs – Casa Națională de Asigurări de Sănătate Mica publicitate
  • Publicitate
  • 0 comentarii
  • 711 Vizualizări

Concurs – Casa Națională de Asigurări de Sănătate

 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de Director General la casele de asigurări de sănătate județene, la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și la CASAOPSNAJ în data de 26 iunie 2020, ora 10.00, la sediul CNAS, situat în calea Călărașilor nr. 248, Bloc S19 Sector 3, București.

 

Calendarul organizării concursului este următorul:

– 18.06.2020 (inclusiv), ora 17.00 – termenul-limită de depunere a dosarelor;

– 23.06.2020 – afișarea rezultatelor selecției dosarelor;

– până la data de 24.06.2020 (inclusiv) – depunerea contestațiilor;

– în termen de 1 (una) zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere – soluționarea și afișarea rezultatelor contestațiilor, la sediul CNAS;

– 26.06.2020, ora 10.00 – proba scrisă;

– în maxim 4 zile lucrătoare de la susținerea probei scrisă – interviul;

 

Cerințele specifice și criteriile de selecție pentru ocuparea prin concurs a postului de director general al casei de asigurări de sănătate sunt următoarele:

  1. pregătirea profesională și experiența necesară executării operațiunilor specifice postului;
  • pregătire de bază: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă (copie legalizată);
  • pregătire complementară/managerială în domeniul de activitate al candidatului sau în sistemul de sănătate; cursuri de perfecționare / specializări / compretențe / master / doctorat – dovedite prin acte – copii legalizate;
  • vechime în specialitate – minimum 7 ani (carnet de muncă – copie legalizată sau orice alt înscris doveditor în acest sens);
  • activitate desfășurată în funcții de conducere de minimum 5 ani.
  1. candidații vor prezenta recomandare de la ultimul loc de muncă;
  2. candidații vor prezenta un curriculum vitae din care să rezulte activitatea desfășurată;
  3. candidații vor prezenta planul de management din care să rezulte abilitățile lor manageriale, adaptate standardelor de perfomanță și indicatorii de referință asociați standardelor de performanță pentru postul de director general în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
  4. să aibă capacitate de exercițiu deplină (dovedită prin declarație notarială);
  5. să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției; starea de sănătate va fi dovedită prin examen medical de specialitate și act doveditor;
  6. să nu fi suferit condamnări penale definitive pentru fapte care i-ar face incompatibili cu funcția (dovada făcându-se prin cazier judiciar și declarație notarială că nu a suferit condamnări penale, indiferent dacă acestea au fost amnistiate sau grațiate);
  7. să nu fi fost sancționați pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul fiscal – dovada prin cazier fiscal;
  8. să prezinte acte de identitate valabile, din care să reiasă că sunt cetățeni români, cu domiciliul stabil în România, emise de autoritatea competentă;
  9. să aibă calitatea de asigurați în sistemul asigurărirlor sociale de sănătate, potrivit legii.

 

Interviul constă în testarea, pe baza unui plan de interviu, a cunoștințelor teoretice, practice și a abilităților/competențelor manageriale. Competențele manageriale vor fi testate prin susținerea unui plan de management pentru atingerea obiectivelor prin raportare la indicatorii de referință asociați standardelor de performanță aprobați prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 541/2020 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea concursului sau numirea prin delegare pentru ocuparea postului de director general al CNAS și a posturilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate.

Informații suplimentare cu privire la concurs (componența dosarelor, bibliografia) pot fi obținute la sediul CAS Mureș – avizier parter și pe site-ul: www.casan.ro/casamures (http://www.cnas.ro/casamures/page/posturi-vacante.html), precum și la Direcția Resurse Umane, Salarizare și Evaluare Personal a CNAS, telefon 0372309240. Persoana de contact: consilier superior Cătălin Cârstea, e-mail: catalin.carstea@casan.ro.

 

Director General,

Ec. Manuel Augustin BUTIULCA

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE