INCREDIBIL! Mureșean prins băut la volan de două ori în aceeași zi! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2890 Vizualizări

INCREDIBIL! Mureșean prins băut la volan de două ori în aceeași zi!

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Brâncovenești au reţinut pentru 24 de ore, la data de 7 iulie, un bărbat cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, la data de 2 iulie, în jurul orei 7.30, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Brâncovenești au oprit în trafic, pe DC 3, pe raza comunei Aluniș, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din aceeași comună.

”În urma verificării în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta figurează ca având permisul de conducere suspendat, pentru o altă abatere la regimul rutier. Totodată, având în vedere faptul că acesta emana halenă alcoolică, iar la solicitarea organelor de poliție a refuzat testarea cu aparatul etilotest, acesta a fost condus la unitatea spitalicească, unde s-a conformat recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se menționează în comunicat.

La aceeași dată, în jurul orei 20.30, pe DJ 154 A, pe raza comunei Aluniș, un alt echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Brâncovenești a oprit în trafic un autoturism al cărui conducător auto era același bărbat, de 55 de ani, din comuna Aluniș.

”Și de această dată, bărbatul se afla într-o stare vizibilă de ebrietate, refuzând testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care acesta a fost condus la unitatea spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Întrucât în urma verificărilor s-a stabilit faptul că în ambele cazuri conducătorul auto s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice, în baza probatoriului administrat, la data de 7 iulie a.c., faţă de acesta, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin”, se arată în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE