Unitatea de Suport COVID-19 de la UMFST Târgu Mureș, model pentru autoritățile din Bacău Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1095 Vizualizări

Unitatea de Suport COVID-19 de la UMFST Târgu Mureș, model pentru autoritățile din Bacău

Autoritățile județene din județul Bacău intenționează să replice modelul de organizare al Unității de Suport Medical COVID-19 existent în campusul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

În acest sens, marți, 24 noiembrie, unitatea suport din incinta UMFST a fost vizitată de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

”Am avut o întâlnire cu domnul rector Leonard Azamfirei, pentru a ne împărtăși din experiența dânsului despre modul de organizare a secției externe COVID existentă la Universitate. Noi intenționăm să facem același lucru la nivelul județului Bacău, încercăm să facem o reorganizare a asistenței medicale, un management integral al asistenței medicale la nivelul județului în așa fel încât să fim cât mai eficienți. Sunt bucuros că am văzut un exemplu de bune practici, sper să îl replicăm și la Bacău”, a declarat Valentin Ivancea, cu prilejul unei conferințe de presă organizată la sediul PSD Mureș.

(Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația județeană Mureș, executat de SC Agridor Media SRL, prin www.zi-de-zi.ro, Cod Mandatar Financiar 11200020)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE