Home / Administratie / Târgu Mureș: Primul denunț la DNA făcut de primarul Soós Zoltán

Târgu Mureș: Primul denunț la DNA făcut de primarul Soós Zoltán

Distribuie

Cotidianul Zi de Zi a intrat, prin intermediul unor surse, în posesia unei copii a plângerii penale pe care Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș, a efectuat-o în urmă cu câteva zile la Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva a trei persoane fizice și juridice: SC Kronos Life Construct SRL Târgu Mureș, PFA Agoșton Gyozo din Dumbrăvioara – diriginte de șantier și Mircea Moldovan, angajat al Primăriei municipiului Târgu Mureș, director al Serviciului Public de Utilitate Municipală.

Prejudiciu de 2,5 milioane de lei?

Faptele denunțate de primarul municipiului Târgu Mureș se referă la abuz de încredere, înșelăciune, fals intelectual, fals de înscrisuri sub semnături privată și uz de fals și au legătură cu un contract care are ca obiectiv ”Amenajare Parc Municipal, Centru de Atletism și Stadion Târgu Mureș”, lucrări realizate de societatea Kronos Life Construct SRL.

”Subscrisa, procedând la inventarierea bunurilor în custodie, am constatat lipsuri în gestiune la Stadionul Municipal, situat în strada Parc Sportiv nr. 4. Valoarea bunurilor lipsă depășește 1.000.000 de lei, prejudiciul total al Municipiului fiind în cuantum de 2.592.874,41 de lei, sumă la care se adaugă dobânda creditului bancar, din care s-au achitat nejustificat și fără a exista temei legal, facturile descrise în prezenta plângere penală, facturi emise de către executantul SC Kronos Life Construct SRL”, se menționează în plângerea penală.

Plăți în avans considerate dubioase

În același document se mai arată că firma din Oradea care a furnizat consultanță în cadrul proiectului respectiv a editat caietul de sarcini ”în mod neglijent și sumar”, ”fără îndeplinirea criteriului de performanță pentru autorittatea publică locală, aspect care a favorizat câștigătorul licitației, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de abuz de încredere și înșelăciune”, iar astfel, ”a fost creat contextul încheierii Contractului de amenajare.”

Conform plângerii penale către procurorii anti-corupție, cu toate că articolul 46 din Contractul de amenajare ”prevede că executantul nu va beneficia de avans de plată la aceste lucrări”, contractul respectiv ”ascunde prevederi referitoare la plata în avans, mascate sub forma articolului 43.2, raportat la articolul 50.2”.

”Potrivit acestor prevederi, se emit facturi în baza unor procese verbale de custodie nejustificate, fiind creată aparența aprovizionării în avans cu materiale, în pofida faptului că faza tehnologică de lucrări la care s-a ajuns nu justifica întreaga cantitate ca fiind rezonabilă pentru execuția lucrărilor. Veți observa, de asemenea, și faptul că primul proces verbal de custodie și primele facturi de lucrări executate datează din anul 2019, moment la care nu fusese obținută autorizația de construcție, autorizație care s-a obținut abia ulterior, în luna aprilie a anului 2020. Mai mult, materialele nu au fost recepționate cu NIR de către reprezentanții Municipiului și nici nu s-a confirmat existența lor prin numărare, cântărire și vizualizare în vreo locație aprobată de către beneficiar sau măcar propusă de către executant. De asemenea, nu s-a făcut dovada expedierii/ livrării materialelor cu pricina prin documente justificative și nici nu s-a justificat proprietatea lor prin declarația pe proprie răspundere din partea executantului, așa cum prevede Contractul de amenajare.

Cu ocazia inventarierii faptice dispuse de către actualul primar al Municipiului a fi efectuată la Stadion, în strada Parc Sportiv, nu s-a regăsit întreaga cantitate de materiale. Executantul a motivat faptul că materialele lipsă s-ar afla la locațiile furnizorilor”, se menționează în document.

Contracte de custodie fără adresă de depozitare

Primarul municipiului Târgu Mureș a furnizat procurorilor DNA și trei exemple concrete de contracte de custodie asupra cărora planează bănuiala că ar fi neconforme cu prevederile legale.

Astfel, ”în data de 14 noiembrie 2019 s-a încheiat un proces verbal de custodie între Municipiu în calitate de beneficiar și SC Kronos Life Construct SRL, pentru păstrarea în custodia executantului, fără specificarea adresei de depozitare”, pentru termoizolație cu spumă poliuretanică gradene Thernoconfort 60 mm în valoare totală de 373.538,54 de lei, fără TVA, semnatarii documentului fiind SC Kronos Life Construct SRL, dirigintele de șantier și directorul Serviciului Public de Utilitate Municipală.

Conform aceluiași document, în data de 20 mai 2020 s-a încheiat un nou proces verbal de custodie între Municipiu în calitate de beneficiar și SC Kronos Life Construct SRL, pentru păstrarea în custodia executantului, fără specificarea adresei de depozitare, a unor bunuri materiale în valoare totală de 1.440.595,09 de lei, fără TVA, semnatarii documentului fiind SC Kronos Life Construct SRL, dirigintele de șantier și directorul adjunct al Serviciului Public de Utilitate Municipală.

Nu în ultimul rând, în data de 7 iulie 2020 s-a încheiat un nou proces verbal de custodie între Municipiu în calitate de beneficiar și SC Kronos Life Construct SRL, pentru păstrarea în custodia executantului, fără specificarea adresei de depozitare, a unor bunuri materiale în valoare totală de 364.725,68 de lei, fără TVA, semnatarii documentului fiind SC Kronos Life Construct SRL, dirigintele de șantier și directorul adjunct al Serviciului Public de Utilități Municipale.

Soós Zoltán: ”Asta e deja infracțiune”

Joi, 21 ianuarie, cu ocazia unei conferințe de presă, primarul municipiului Târgu Mureș a recunoscut existența unor pribleme în cazul investiției de la Stadionul Municipal.

”În momentul de față este demarat acolo un audit. Având în vedere că anul trecut s-au plătit în valoare de 2,5 milioane de lei materiale de construcții care nu erau la șantier, deși obligatoriu, în mod legal, după ce plătești ceva ar fi trebuit să fie depozitate. Noi, după ce am făcut o plângere, au început să curgă camioanele cu materiale de construcție, evident că trebuie să vedem asta în ce măsură poate să fie luat în vedere de juriști pentru că dacă am plătit ceva din bani publici ăla trebuie să fie acolo cu proces verbal, din momentul respectiv, nu după 6 luni. Asta e deja infracțiune. O să vedem, nu vreau să declar nici în acest caz nimic în avans, o să fie cercetat cazul, este la avocați, nu este acum treaba administrației. Noi trebuie să facem proiecte și să punem orașul pe picioare, juriștii o să facă treaba și o să elucidăm care este situația la stadion. Aici, în mod normal investiția ar trebui să fie finalizată abia în 2023. Să vedem dacă se poate continua acest contract, care sunt problemele legate de contract, dacă ne putem înțelege cu executantul și în caz că totul va fi bine să finalizăm ori cu executantul actual ori cu un alt executant”, a afirmat Soós Zoltán.

Contract de 30,1 milioane de lei

Potrivit portalului www.licitatiapublica.ro, în luna mai 2019 Primăria municipiului Târgu Mureș a atribuit societății Kronos Life Construct SRL un contract în valoare de 30,1 milioane de lei, fără TVA (din fonduri bugetare), pentru ”alimentare cu energie electrică și instalații, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor de amenajare a Parcului Municipal, a Centrului de Atletism și a Stadionului din municipiul Târgu Mureș, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini și Proiectului Tehnic elaborat în acest scop de proiectantul de specialitate.”

În data de 1 iulie 2020, pe pagina web a Primăriei municipiului Târgu Mureș apărea următorul comunicat de presă: ”Echipele de muncitori lucrează intens la amenajarea stadionului din Parcul Municipal Târgu Mureș, care va cuprinde: pistă de atletism, reabilitarea tribunelor existente (cu realizarea de vestiare), săli de antrenamente pentru sportivi sub tribune.”

Ioan Nucu Man, în umbra firmei

Conform paginii web www.listafirme.ro, cel mai complet portal care furnizează informații despre firmele din România, SC Kronos Life Construct SRL Târgu Mureș s-a înființat în data de 21 martie 2008 și are ca obiect de activitate ”lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.

Societatea are trei asociați, Mădălina Man, Georgiana Aron și Ștefana Man (fiice ale omului de afaceri Ioan Nucu Man, un apropiat al fostei conduceri a Primăriei municipiului Târgu Mureș), iar anul financiar 2019 a fost încheiat cu următorii indicatori: cifră de afaceri de 5,5 milioane de lei, profit net de 0,5 milioane de lei, datorii de 2,8 milioane de lei și 63 de angajați.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Caravană cu servicii gratuite din 10 specialități medicale

Distribuie Direcția de Asistență Sighișoara Sighișoara a demarat, în data de 18 martie 2024, o …

1 comentariu

  1. Îl felicit pe domnul primar pentru competență!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.