INTERVIU. Înotul, un mod de viață pentru Andrea Szeghalmi

10 noiembrie 2021

Cvadruplă campioană națională la înot, târgumureșeanca Andrea Szeghalmi povestește despre parcursul ei ca antrenor și despre relația inseparabilă pe care aceasta o are cu apa.

„În fiecare an în decembrie am organizat concursul «Ștafeta generațiilor»la care participă părintele și copilul, tocmai pentru a transmite altor părinți bucuria pe care o poți avea făcând sport alături de copilul tău”, a declarat Andrea Szeghalmi, antrenoare în cadrul clubului CSȘ Târgu Mureș, absolventă a Facultății de Educație și Fizică și Sport, precum și a unui masterat în domeniu.

Reporter: Este adevărat mitul conform căruia dacă arunci un bebeluș în apă acesta va ieși singur la suprafață?

Andrea Szeghalmi: Bebelușii de obicei se simt bine în apă, după ce au stat 9 luni în burtica mamei, dar nu cred că din prima el își găsește singur drumul spre suprafață. Are acel instinct, dar eu cred totuși că trebuie și o pregătire înainte. Nu am văzut niciodată așa ceva. În schimb recomand tuturor tinerilor părinți să ia legătura cu profesioniștii pentru a-i îndruma sau pentru a le oferi lecții de baby swim.

Rep.: De ce ai ales meseria de antrenor?
A.S.: A fost visul meu din copilărie. Îmi amintesc că stăteam cu antrenorul meu la concursuri și îi puneam o mie de întrebări; aveam programul de concurs în mână, bifam timpii, seriile, întotdeauna m-a fascinat. Celălalt motiv a fost că am crescut într-o familie de sportivi și am călătorit foarte mult cu tata, am participat la foarte multe antrenamente cu el și cred că și asta m-a inspirat, deși nu știam că o să aleg această cale. Mi-am dorit întotdeauna să învăț copiii să înoate, dar nu m-am gândit că o să ajung să antrenez o echipă de performanță.

Rep.: Ați pățit vreodată ca un copil să aibă vreun accident în apă?

A.S.: Nu, niciodată. Probabilitatea de a se accidenta în apă la un antrenament de înot este foarte mică. Se pot face întinderi musculare, dar la încălzire, înainte de a avea contact cu apa. În bazin poate să înghită apă – asta se mai întâmplă și în timpul antrenamentelor și chiar și la concursuri, însă nu este nimic grav.

Rep.: Ați renunțat la înot la vârsta de 16 ani și ulterior v-ați reîntors la el, de ce?

A.S.: Cred că a intervenit o repulsie față de apă. Apare la înotători, senzația asta de sațietate. După ce am terminat liceul tatăl meu nu m-a lăsat să lucrez ca antrenoare de înot deoarece fiind și el antrenor și fiind mult timp plecat de acasă, mi-a spus că nu este un job bun pentru o femeie. Nu am înțeles atunci ce îmi spunea, dar văd în prezent la alte colege de ale mele care au copii mici. Eu când am început să antrenez, fiica mea avea deja 10 ani. Eu am urmat Facultatea de Științe Economice, sunt și economist.

Rep.: I-ați insuflat fiicei dumneavoastră acest domeniu, sau a fost dorința ei?

A.S.: A fost o poveste mai ciudată. Eram aici la ștrand, ea avea 10 ani și stătea afară și îmi cerea de mâncare. I-am spus «Krisztina, dacă înoți patru bazine, îți iau de mâncare.» Ea nu știa să înoate. Eu eram pe marginea bazinului, în cazul în care se întâmplă ceva, să sar după ea. Și a înotat 16 bazine. Fiica mea m-a întrebat dacă poate să vină cu mine la antrenament și așa a început. La un moment dat, i-a dat antrenorul Răzvan Păltineanu mingea în mână și de acolo s-a dus pe drumul ei. Eu am antrenat-o doar o lună de zile.

Rep.: Ați obținut argintul la concursuri naționale, cât de mult ați muncit pentru performanța aceasta?

A.S.: A fost greu. Mergeam dimineața la 6 la bazin, la 8 eram la școală. Uneori îmi permiteau profesorii să mănânc în prima oră, dar colegii nu înțelegeau. Am muncit mult, puteam și mai mult, dar nu eram conștientă la vârsta aceea. Însă consider că mi-am luat revanșa la 39 de ani când am fost la campionatele naționale la categoria Masters, unde am obținut patru medalii de aur. Am participat și la Campionatul Mondial de la Montreal, dar și la Londra la campionatele europene.

Rep.: Cum ați reușit să îmbinați viața de familie cu viața profesională?

A.S.: Mi-e dor de fiica mea în fiecare zi. Nu am văzut-o de trei luni de zile, weekendul trecut am fost la București să o văd. Dacă noi părinții vedem că ai noștri copii se simt bine, atunci rolul nostru este să-i susținem.

Rep.: Pe lângă meseria de antrenor de înot, sunteți și arbitru. Cum v-ați decis să faceți și asta?

A.S.: Sunt arbitru de înot, de polo și de triatlon. Îmi place. Am avut ocazia să fac cursurile de arbitraj și s-a întâmplat natural.