Târgumureșeancă de 65 de ani, la un pas de moarte din cauza unei lumânări Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 239 Vizualizări

Târgumureșeancă de 65 de ani, la un pas de moarte din cauza unei lumânări

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină sâmbătă, 4 decembrie, în jurul orei 17.20, la un incendiu izbucnit la o casă de locuit de pe strada Arany Janos din Târgu Mureș.

”Incendiul s-a manifestat în interiorul unei case de locuit pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, în urma acestuia au ars deșeuri depozitate în interior. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp posibil. Exista pericolul ca acesta să se propage la un ansamblu de locuințe. Din interior, pompierii militari au extras o victimă de sex feminin, de aproximativ 65 de ani, intoxicată cu fum, semi-conștinetă, fară a prezenta arsuri. Victima a primit ajutor medical de la echipajul de pe ambulanta SMURD, după care a fost transportată la UPU SMURD Târgu Mureș. Victima și-a revenit înainte de a fi transportată la spital.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise – lumânare lăsată nesupravegheată”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE