Noul pod din Gănești dat în funcțiune Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1142 Vizualizări

Noul pod din Gănești dat în funcțiune

În urmă cu câteva zile, în data de 16 decembrie, a fost dat în funcțiune, fiind deschis atât circulației rutiere cât și celei pietonale, podul amplasat pe DJ 142 peste râul Târnava Mică din satul Gănești, comuna Gănești, fiind finalizate lucrările de reconstruire a acestuia în procent de peste 90%.
”Acest lucru se datorează eforturilor susținute și depuse de către SC Dimex 2000 Company SRL – executantul lucrării, cu implicarea și supravegherea permanentă a beneficiarului lucrării – Consiliului Județean Mureș, precum și a primarului comunei Gănești, domnul Balog Elemer, care zi de zi a făcut tot posibilul să faciliteze și să creeze pe plan local un front de lucru adecvat, astfel încât să nu fie perturbate sau întrerupte lucrările pe toată durata de desfășurare a acestora, asigurând prin resurse proprii remedierea tuturor defecțiunilor la utilitățile locale – apă, canalizare, gaz, telefonie, etc. în cel mai scurt timp posibil”, au informat reprezentanții Primăriei comunei Gănești, pe pagina web a instituției, www.primariaganesti.ro.

(Redacția)


Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE