Maica Gabriela, mai mult decât o simplă mulțumire Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

Maica Gabriela, mai mult decât o simplă mulțumire

Prezența lui Vasile Vlașin  la Reghin unde a susținut o serie de cursuri de resuscitare și defibrilare în caz de stop cardio-respirator și salvare în caz de înec, nu a rămas fără urmări, nu doar în ce privește interesul mare ci și în ce privește reacția cursanților. Un astfel de exemplu este cel oferit de maica Gabriela de la Mănăstirea Socolu de Câmpie, participantă la cursul susținut la Reghin de Vasile Vlașin, care a și făcut public gândul maicii Gabriela pe pagina personală de Facebook.

„În momentul în care doamnna psiholog Larisa Șandor, apropiată a mănăstirii și prietena noastră, mi-a spus despre cursul pe care îl veți ține la Reghin, am rugat-o să mă înscrie și pe mine. Nu cunoșteam povestea dumneavoastră, dar aveam dorința de a asimila mai multe informații în direcția măsurilor de prim-ajutor. Am fost pusă de multe ori în situația de a sări în ajutorul celor din jur deoarece, înainte de a intra în viața monahală, am fost mamă pentru o mulțime de copii, educatoare fiind într-o casă de copii preșcolari. Mai cunoșteam eu unele lucruri, dar ceea ce am întâlnit la dumneavoastră m-a lăsat fără cuvinte… Nu doar informația pe care o transmiteți la modul superlativ ci, mai ales, ceea ce transmiteți sufletește. Am simțit în dumneavoastră dorința aceea arzătoare de a ajuta pe cât mai mulți și de a-i face să înțeleagă cât de important este să avem armele pregătite pentru lupta de salvare a Vieții. Aveți perfectă dreptate, viața e cel mai mare dar pe care ni l-a dat Dumnezeu și trebuie să o prețuim la maxim. Ascultându-vă aseară și simțindu-vă sufletul, îmi ziceam în mintea mea „acest om este cu adevărat omul lui Dumnezeu pentru că numai Dumnezeu a iubit și a prețuit atât de mult Viața. A jertfit viața Fiului Său pentru viața fiecăruia dintre noi. „Și cred cu tărie că dumneavoastră sunteți instrumentul cel mai potrivit pe care Dumnezeu îl folosește în direcția aceasta”, a fost mesajul transmis de maica Gabriela.

Luptă pentru o cauză nobilă

Tototdată, maica Gabriela și-a încheiat mesajul astfel: „Sunt convinsă că Luca o să vă ajute să răzbiți în toate proiectele mărețe pe care le aveți, întrucât dumneavoastră luptați pentru viața celor din jur, vă jertfiți viața, timpul și multe altele pentru binele aproapelui într-o lume în care accentul nu se mai pune pe om, ci pe materie. Nădăjduiesc în ajutorul lui Dumnezeu și am certitudinea că veți învinge pentru că luptați pentru o cauză nobilă, doar că lucrurile mărețe se înfăptuiesc cu multă jertfă pe care Dumnezeu o va răsplăti la timpul potrivit. Vă sunt alături cu rugăciunea și îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că existați și că a rânduit să cunosc un om între oameni! Vă doresc zile binecuvântate și sper să ne reîntâlnim! Mă plec în fața dumneavoastră și a tot ceea ce faceți. Doamne ajută!”.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE