VIDEO: Se poartă rubarba Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 322 Vizualizări

VIDEO: Se poartă rubarba

Primul concurs din lume dedicat rubarbei a ajuns la a patra ediție. Concursul Internaţional de Caricatură Rabarabura, cu tema „Rabarbura – Nu doar o plantă!” este în plină desfășurare. “Pe măsură ce lucrurile evoluează, ideea se rafinează”, ne spune Mircea Munteanu.

Concursul Internaţional de Caricatură Rabarabura a fost inițiat în anul 2019 de Asociaţia TransilvaniaCLOUD, condusă de Mircea Munteanu, care de 11 ani este primul și cel mai mare producător de rabarbură în cultură organizată din România. Cu sprijinul caricaturistului Gabriel Rusu, artist recunoscut la nivel internaţional, concursul a reușit să capteze interesul participanților din toate continentele. „Practic, acest salon internațional a crescut de la an la an, dacă la început au fost doar câțiva participanți, azi avem lucrări trimise de pe toate continentele, sunt sute de participanți. Remarcăm o creștere valorică atât a participanților, cât și a calității lucrărilor, sunt caricaturiști, graficieni mari din lume, foarte cunoscuți care sunt alături de noi în ultimii ani și ne trimit lucrări minunate”, ne spune Gabriel Rusu.

Poftă la expoziții

Anul acesta concursul vine cu nouăți, în special în zona gastronomică, rubarba fiind o legumă cunoscută în mod special în Transilvania. ”Cu câteva restaurante cu specific local am încheiat înțelegeri verbale, (pentru că suntem oameni onorabili, unde cuvântul valorează mai mult decât orice), și după procedura de jurizare finală vom organiza expoziții temporare cu primele 15-20 lucrări din această ediție, timp de o lună de zile. În aceste locații se vor servi preparate cu rabarbură recoltată proaspăt din câmpurile de la Nadeș”, ne spune Mircea Munteanu. În conceptul economiei circulare, există planta, gastronomia cu un anumit specific local ce își caută piață și identitate, și există și concursul internațional de caricatură cu lucrările jurizate.

Membrii juriului

Ca și în anii precedenți, lucrările vor fi încărcate de pe web-site-ul concursului până în data de 17 aprilie 2022. Fiecare artist poate încărca maximum cinci desene animate după crearea unui cont cu nume de utilizator şi parolă la https://cartoons.rababura.ro.

Faza de preselecţie va avea loc în perioada 20-24 aprilie, în urma căreia 50 de caricaturi vor intra în selecţia finală, programată în data de 27 aprilie. Lucrările vor fi jurizate de Gabriel Rusu, artist vizual, președinte al Juriului,  Liviu Stănilă, caricaturist, Attila Kiss, CEO Elastoffice Româniași  Mircea Munteanu, Presedinte Asociația TransilvaniaCLOUD. Cea mai bună lucrare va fi premiată cu 500 de euro, premiul II va lua 300 de euro şi 200 de euro pentru Premiul III, la care se vor adăuga și o serie de premii ale sponsorilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE