Cetățenii ucrainieni se pot angaja fără aviz de angajare Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 167 Vizualizări

Cetățenii ucrainieni se pot angaja fără aviz de angajare

Cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mureș. Pentru a beneficia de toate serviciile şi măsurile privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul celor nouă luni, cetăţenii ucraineni pot cere acordarea statutului de refugiat.

După dobândirea unei forme de protecție internaţională, aceștia se pot înregistra în evidențele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureș, beneficiind astfel, gratuit, de măsurile de stimulare a ocupării: medierea muncii prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă; informarea şi consilierea profesională prin care se oferă un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor în căutarea unui loc de muncă, care au ca scop furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; formarea profesională; evaluarea și recunoașterea competențelor profesionale obținute în sistem nonformal și informal etc.

Programele de formare profesională asigură, conform legii, iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă, potrivit informațiilor furnizate de AJOFM Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE