Județul Mureș a depus două proiecte pentru construirea pistelor pentru biciclete Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 383 Vizualizări

Județul Mureș a depus două proiecte pentru construirea pistelor pentru biciclete

Consiliul Județean Mureș a depus la Ministerul Dezvoltării o solicitare pentru construcția a 242 de km de trasee de biciclete. Ministerul finanțează din Fondul de redresare și reziliență construcția a peste 3.000 de kilometri de piste de biciclete. Guvernul a alocat 247,5 milioane de euro pentru acest scop.

„Una dintre principalele priorități ale Consiliului Județean Mureș este dezvoltarea turismului. Județul nostru este foarte bogat în valori naturale și culturale, Sighișoara și Saschizd fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, iar orașul Sovata este un oraș cu oportunități balneare unic în Europa. Suntem mândri de valorile noastre și ne dorim să le promovăm și să fie cunoscute de cât mai mulți oameni. Am ținut cont de aceste aspecte atunci când am aplicat pentru dezvoltarea traseelor pentru bicicliști. Este important și faptul că atât cicloturismul, cât și circulația cu biciclete sunt la început în județul nostru și în toată țara. De aceea, trebuie să profităm de orice posibilitate pentru a contribui la consolidarea acestei forme de transport”, a declarat președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, rezumând importanța proiectului. 

Județul Mureș a pregătit două proiecte de acest fel. Unul are o lungime de 97 de km și urmează traseul turistic Via Transilvanica trecând prin 9 comune, de la Sovata la Brâncovenești. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu județele Suceava și Bistrița-Năsăud. Pista va trece prin comunele Brâncovenești, Ideciu de Jos, Solovăstru, Hodac, Ibănești, Chiheru de Jos, Eremitu, Sovata și Sărățeni.

Al doilea proiect are o lungime de 145 de km, urmărește traseul drumului Maria din orașul Sărmașu până la Sărățeni. Acest proiect a fost inițiat de județul Mureș și depus împreună cu județele Harghita și Covasna. Traseul de biciclete va trece prin orașul Sărmașu, și prin comunele Sânpetru de câmpie, Band, Mădărași, Pănet, Târgu Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Miercurea Nirajului, Vărgata, Eremitu, Bereni și Sărățeni. În ceea ce privește localitățile traseul va trece prin satele Mărculeni – Călugăreni (Limes) – Grâușor – Vărgata – Valea – Miercurea Nirajului – Tâmpa – Șardul Nirajului la Moșuni urmează traseul Drumului Maria și se va continua pe traseul Sângeurgiu de Mureș – Hărțău – Mădăraș – Pogăceaua – Sânpetru de câmpie până la Sărmașu.

„Aceste două proiecte reprezintă încă un pas important spre realizarea rețelei de trasee pentru bicicliști. În județul Mureș există o nevoie foarte mare pentru turismul activ. Acest lucru este evident, deoarece în fiecare zi pe șosele vedem peste tot sute de bicicliști. Aceste trasee vor putea fi folosite de către sportivi activi, excursioniști, localnici și navetiști. Pentru noi, este important să creștem valoarea turistică a județului și să consolidăm activitatea economică bazată pe servicii pentru turiști. Suntem încrezători că Fondul Național de Redresare și Reziliență ne va ajuta în realizarea acestor planuri. Județul Mureș solicită o sumă totală de 20 de milioane de euro, 8 milioane de euro sunt pentru traseul Via Transilvanica și aproape 12 milioane de euro pentru cel de-al doilea proiect”, a adăugat Kovács Mihály Levente, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE