FOTOREPORTAJ: Turneul ”Pion Campion” 2023 dominat de șahiștii Juvenes Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 591 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Turneul ”Pion Campion” 2023 dominat de șahiștii Juvenes Târgu Mureș

81 de iubitori ai ”sportului minții”, sportivi legitimați și amatori, au participat sâmbătă, 1 aprilie, la ”Pion Campion” tradițional turneu de șah rapid organizat de către CS Juvenes Târgu Mureș și dotat cu premii în valoare totală de 3.000 de lei.

Blazon apărat de favoritul Daniel Baratosi

La finalul celor șapte runde disputate în sistem open elvețian, care au însumat mai bine de opt ore de confruntări pe tabla de 64 de pătrățele, cel mai bun participant a fost declarat favoritul numărul 1, maestrul internațional Daniel Baratosi (rating de 2.388), sportiv legitimat la CS Juvenes Târgu Mureș, care a totalizat 6,5 puncte și a fost premiat cu suma de 600 de lei.

În clasamentul general, Daniel Baratosi a fost urmat de Paul-Cristian Rusan (Asociația Șah Club Bistrița, locul 2, cu 6 puncte, premiu de 480 de lei), Vasile-Adrian Velcherean (CS Juvenes Târgu Mureș, locul 3, cu 6 puncte, premiu de 360 de lei), Ionel Miron (ACS Napocensis Activ Cluj Napoca, locul 4, cu 5,5 puncte, premiu de 240 de lei) și Călin-Alexandru Panga (CS Caissa Miercurea Ciuc, locul 5, cu 5,5 puncte, premiu de 120 de lei).

”Nu a fost atât de ușor precum a părut, iar adversarii care aveau rating de sub 2.000 au fost foarte motivați, fiind primul favorit la acest concurs mă așteptam că fiecare adversar să nu aibă nimic de pierdut. Adversarii au jucat cu mine la un nivel chiar foarte bun. Ba mai mult, într-o partidă cu Vasile Strugari, câștigătorul de la categoria de sub 2.200 de anul trecut de la Târgu Mureș, adversarul mi-a pus probleme și putea chiar să câștige pe final. Așadar, ne bucurăm pentru că am avut foarte mulți participanți la această ediție și fiecare a venit motivat să câștige”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, învingătorul turneului.

”În ultima perioadă, cel puțin personal, a preda șahul îmi aduce foarte multă bucurie, a da mai departe cunoștințele pentru noile generații, este în prezent cea mai mare satisfacție a mea”, a adăugat Daniel Baratosi.

Alte șapte premii

Festivitatea de premiere a fost efectuată de către Marius-Călin Cherecheș, vicepreședinte și responsabil al Secției de Șah din cadrul CS Juvenes Târgu Mureș, și de Iancu Daniel Bădău, arbitrul șef al turneului.

Astfel, au fost acordate și următoarele premii: Categoria Nelegitimați, locul 1: Andrei Flora (premiu de 200 de lei); Categoria sub 1.400, locul 1: Szekely David-Kristof (CSM Mediaș, premiu de 200 de lei); Categoria între 1.401 și 1.800, locul 1: Radu-Mircea Capotă (CS Juvenes Târgu Mureș, premiu de 300 de lei); Categoria Veterani, locul 1: Puskas Janos (CS Juvenes Târgu Mureș, premiu de 200 de lei); Categoria Feminin, locul 1: Ariana-Roxana Ciocan (CSȘ Târgu Mureș, premiu de 300 de lei); Cel mai tânăr participant: Andreea Isac (nelegitimată) și Cel mai vârstnic participant: Gheorghe Radu (CS Juvenes Târgu Mureș).

”Vă mulțumim pentru participare, a fost o participare numeroasă, lumea a fost disciplinată, iar eu, ca arbitru, sunt mulțumit de cum a ieșit concursul, sper că și voi, și sper că și pe viitor vom face turnee la fel de reușite”, a transmis Iancu Daniel Bădău.

Text și foto: Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE