Fie ploaie, fie vând, ONG-urile mureşene sunt la târg Slider
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 244 Vizualizări

Fie ploaie, fie vând, ONG-urile mureşene sunt la târg

Organizaţiile non-guvernamentale sunt prezente în fiecare an în centrul municipiului Târgu-Mureş la Târgul „Împreună pentru Comunitate”. Scopul evenimentului este de a fi mai aproape de cetăţăţeni, de a-şi prezenta activitatea, dar şi de a se bucura împreună de viaţă.

Anul acesta târgul, ajuns la a XX-a ediţie, se desfăşoară cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor. Deşi vremea nu este ideală, organizaţiile non-guvernamentale şi-au instalat standurile.

„Suntem la cea de-a XX-a ediţie a Târgului ONG „Împreună pentru Comunitate” şi ca şi la prima ediţie noi dorim să arătăm comunităţii ceea ce fac ONG-urile pentru comunitate. Suntem aici din mai toate domeniile cu care ne ocupăm, cele mai multe organizaţii sunt din sfera socială, socio-medicală, de tineret, avem şi partea de sport cu noi şi cultură. Acoperim o gamă foarte largă şi chiar şi cei care sunt din sfera socială au un focus fiecare prin serviciilor lor cu care ajută membrii comunităţii. Ceea ce ne dorim este să fim vizibili, să ne cunoaştem, să ne cunoască lumea. Am început să ne atingem acest obiectiv”, a spus pentru Zi de Zi, Maria Korek, organizatorul evenimentului.

Aceasta a mai precizat că Târgul este un bun prilej de a atrage voluntari dar şi de a-i îndemna pe târgumureşeni să direcţioneze procentul de 3,5% din impozitul pe venit către organizaţiile locale. „Mai avem un obiectiv, am dori să vină alături de noi cât de mulţi voluntari, care nu trebuie să fie prezenţi în fiecare zi, dar o oră dăruită comunităţii revine către noi toţi înzecit. Există, de asemenea posibilitatea redirecţionării a 3,5% din impozitul pe venitul personal şi, din păcate, foarte mult din acesta rămâne direcţionat către stat şi nu rămâne aici cu noi în comunitate. Şi aici la târg se poate completa acel formular”, a spus Korek.

Sanda VIŢELAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE