Peste 50 de ediţii Mineralia la Târgu-Mureş Cultură
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 260 Vizualizări

Peste 50 de ediţii Mineralia la Târgu-Mureş

La modul foarte simplu, un cristal este un corp solid cu o formă geometrică regulată, acesta, însă, s-a format o dată cu solidificarea Pământului și a continuat să se metamorfozeze o dată cu transformarea planetei.

Aproape toate cristalele se formează prin adăugarea repetată a unei cantităţi de materie la o masă cristalină aflată în creştere. Pe lângă cristale, pasionaţii de „pietre” acordă o atenţie deosebită fosilelor, unele dintre ele pietrificate.

La Târgu-Mureş, începând din anul 2008, se organizează expoziţia Mineralia, eveniment dedicat pasionaţilor, dar nu numai lor, de cristale şi fosile.

Până în prezent au fost organizate peste 50 de ediţii, iar anul acesta târgumureşenii se bucură şi de o ediţie de vară ce va începe joi, 13 iulie, în curtea Muzeului de Etnografie şi Artă Populară.

„În anul 2008 a început şi primele trei ediţii au fost la Muzeul de Ştiinţele Naturii iar din anul 2011 se organizează la Muzeul de Etnografie. S-a decis mutarea pentru că locul este mai potrivit pentru public. Aici stau cu uşile deschise şi toţi cei care trec pot intra, sunt mult mai mulţi vizitatori în acest fel. Au mai fost ani când am avut ediţii de vară, tradiţional este primăvară şi toamna, dar am avut şi cinci ediţii de vară. Până acum, estimăm că am avut peste 50 de ediţii şi de acum 10 ani ne-a venit ideea să avem şi o temă pentru fiecare ediţii”, ne-a spus Angela Săplacan, muzeograf.

Vedetele ediţiei estivale vor fi suvenirurile marine, precum perlele prezentate în coliere, sideful, în mod special cel multicolor al scoicii Paua din Noua Zeelandă, scoici de dimensiuni mari și bijuterii din coral roșu, obiecte decorative din aragonit de Maroc și colonii de coral fosil. O altă piatră prețioasă va fi și Larimanul, piatra albastră descoperită numai în Republica Dominicană.

Partea superioară a formularului

Expoziția „Mineralia” se desfăşoară în perioada 13-16 iulie, la Secția de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Județean Mureș, în Piața Trandafirilor 11, între orele 10.00 – 18.00. Intrarea la expoziție va fi liberă.

Sanda VIŢELAR

Foto: Sanda Viţelar, colecţie personală

Despre coralul fosil

Coralul fosil este o piatra semipretioasa formata in mod natural prin sedimentare depozitelor de silicat pe ramurile de coral si astfel, transformarea fosilelor in agate. Denumirea corecta pentru coralul fosil este cea de “coral agatizat”. Procesul de formare poate dura pana la 20 de milioane de ani. Coralul agatizat este mult mai dur decat coralul rosu pretios, prezinta luciu tern sau cu aspect cerat si de cele mai multe ori are suprafata decorata cu modele de exoschelete vechi de coral.

Cum se formează cristalele

Unele cristale îşi au originea în magma terestră, în gazele fierbinţi din interiorul pământului sau în torentele de lavă fierbinte care ajung la suprafaţa planetei. Aceste minerale, între care este inclus şi cuarţul, sunt numite „magmatice”. Ele se formează prin solidificarea acestui material topit, pe măsură ce se răceşte şi se întăreşte. Unele cristale cresc din vaporii de gaz existenţi în regiunile vulcanice. Acest gen de cristal conţine sulf şi se formează prin condensarea gazelor minerale fierbinţi, pe măsură ce acestea sunt emanate din interiorul pământului. Unele cristale se formează pe baza unor soluţii acvatice sau cresc ajutate de unele organisme care trăiesc pe suprafaţa pământului sau la mică adâncime. Ele sunt cunoscute ca fiind minerale sedimentare şi se formează printr-un proces de depunere mecanică sau chimică. Aerul, apa, vântul şi gheaţa sunt principalii factori de depunere implicaţi în procesul de dizolvare a materiei terestre care, în final, se va întări şi—uneori—se va cristaliza. Acesta este cazul calcitului. În sfârşit, noi materiale se formează şi prin procesul de recristalizare a unor minerale care deja există, prin supunerea lor la presiunile foarte mari existente în regiunile inferioare ale suprafeţei terestre. Aceste minerale metamorfice parcurg o serie de modificări structurale şi chimice după formarea lor iniţială, modificări care vor reorganiza atomii, creând astfel diferite texturi, compoziţii şi cristale. Un exemplu de astfel de mineral metamorfic este granatul.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!