Accident în Pănet cu cinci victime, dintre care un bebeluș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 587 Vizualizări

Accident în Pănet cu cinci victime, dintre care un bebeluș

Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș a fost solicitat să intervină marți, 21 noiembrie, în jurul orei 15.00, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și acordare a primului ajutor la un accident rutier produs între două autoturisme, pe strada Principală din localitatea Pănet.

”La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD C1 – Terapie Intensivă Mobilă, precum și un echipaj medical din cadrul SAJ Mureș. Ajunse la fața locului, echipajele au constatat faptul că în accident au fost implicate cinci persoane, printre care și un minor în vârstă de 9 luni, care a fost preluat imediat de ambulanța SMURD C1. Ceilalți patru pasageri implicați au fost evaluați medical de către echipajul B2 SAJ și nu prezintă leziuni în urma evenimentului. Minorul preluat de ambulanța SMURD C1 este transportat în aceste momente la UPU Târgu Mureș. De asemenea, trei dintre victimele evaluate medical la fața locului sunt transportate la UPU Târgu Mureș de către echipajul medical SAJ, pentru investigații medicale suplimentare”, sg. maj. Georgiana Oltean, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

UPDATE

”La data de 21 noiembrie 2023, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident de circulație, produs în jurul orei 14:45, pe DJ 152 A, km 6+750 m, între localitățile Nazna și Berghia. Din primele informații, un autoturism, condus de un bărbat de 70 de ani, din comuna Band, la efectuarea virajului la stânga ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus din sensul opus, de un bărbat de 29 de ani, din Sângeorgiu de Mureș. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani a fost proiectat într-o autoutilitară, oprită în afara părții carosabile, la volanul acesteia aflându-se un bărbat de 34 de ani, din Nazna. În urma evenimentului, cinci persoane au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, respectiv conducătorii celor două autoturisme, alături de alți trei pasageri din acestea, printre care un minor, de nouă luni . Conducătorii autovehiculelor au fost testați alcoolscopic, rezultatele testelor de respirație fiind negative . În cauză polițiștii au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc accidentul”, a anunțat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția / Foto: Facebook – Info Trafic Mureș)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE