USR Mureș, discuții ”cu mai multe partide” pentru constituirea Polului de Dreapta Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 306 Vizualizări

USR Mureș, discuții ”cu mai multe partide” pentru constituirea Polului de Dreapta

Deputatul Adrian Giurgiu (USR) a afirmat miercuri, 29 noiembrie, cu prilejul unei conferințe de presă organizată la sediul USR Mureș, că Polul de Dreapta care va fi constituit alături de PMP și Forța Dreptei ”va fi principala forță de dreapta din România.”

”Vom depăși PNL la nivel național în urma alegerilor din 2024 pentru că suntem singura alternativă viabilă. Noi suntem pe bune de dreapta, nu suntem doar un partid anexat de PSD, cum este PNL-ul în momentul de față, care nu mai are nicio treabă nici cu doctrina de dreapta, nici cu anticorupția, nici cu antiPSD-ismul cu care s-au lăudat atât de mult în campanie”, a subliniat liderul USR Mureș.

Totodată, deputatul Adrian Giurgiu a mai informat că la nivelul județului Mureș ”Polul de Dreapta este în formare”, anumite întâlniri au avut loc, iar momentan ”nu sunt bătute în cuie toate detaliile, dar este direcția clară pe care ne-o asumăm”.

Întrebat dacă în viitorul Pol de Dreapta mai este loc și pentru alte formațiuni politice, președintele USR Mureș a răspuns: ”Depinde la care formațiuni politice vă referiți să mai fie loc în acest Pol de Dreapta. Discuții sunt cu mai multe partide, depinde și de partide de la nivel local, depinde și de anumite partide de la nivel național, unele dintre ele și-au exprimat deja dorința de a merge spre PNL, or noi exact asta vrem să facem, să facem o alternativă reală, nu un fake de dreapta.”

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE