Mureș: 17 percheziții într-un dosar de trafic de droguri de mare risc Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 4507 Vizualizări

Mureș: 17 percheziții într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, împreună cu procurori DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, au efectuat joi, 25 ianuarie, 17 percheziții domiciliare, la persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc, deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2023 – 2024, zece persoane, cu vârste între 19 și 44 de ani, ar fi vândut cantități importante de droguri de mare risc (cristal) și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, către zeci de consumatori, în special din județul Mureș. Din probatoriul administrat a relevat că șase dintre aceștia s-ar fi constituit într-un grup infracțional organizat, în vederea comiterii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar conform înțelegerii inițiale, unul dintre membrii ar fi asigurat aprovizionarea cu diferite cantități de droguri de mare risc, pe care le-ar fi remis celorlalți, în vederea comercializării”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Potrivit sursei citate, în urma perchezițiilor efectuate au fost descoperite și ridicate 570 de grame de drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), diferite cantități de canabis (drog de risc) și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, mai multe grindere și cântare de înaltă precizie, telefoane mobile, 37.735 de lei și 17.500 de euro, precum și alte mijloace de probă.

”Ulterior, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea a nouă bărbați, pentru 24 de ore, și măsura controlului judiciar față de un altul. Astăzi, 26 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor nouă persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca, precum și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a mai informat sursa citată.

(Redacția / Foto: IPJ Mureș)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE