Un an de Invest Club Mureş
19 noiembrie 2016Pasionaţii de investiţii la Bursă sunt invitaţi să participe miercuri, 23 noiembrie, de la ora 19.00, în sala „Connect” a Hotelului „Privo” din Târgu-Mureş, la o întâlnire specială prilejuită de împlinirea unui an de când doi tineri mureşeni, Rareş Mihăilă şi Paul Maior, au înfiinţat Invest Club Mureş.
La eveniment sunt invitate să participe atât persoanele care fac parte din comunitatea de investitori din Târgu-Mureş, care numără în prezent peste 90 de membri, cât şi pasionaţii de Bursă care nu au calitatea de membru al Invest Club Mureş. De asemenea, invitaţii speciali ai evenimentului sunt Tudor Irimea – preşedinte Invest Club, Bogdan Mugescu – business development & marketing specialist la Bursa de Valori Bucureşti, Virgil Zăhan – CEO SSIF Goldring şi Molnár Gábor József – CEO Aages. „Principiul care a stat la baza înființării clubului Invest Club Mureș a fost educația financiară și bursieră gratuită. Întâlnirile lunare organizate de membrii clubului pe parcursul anului 2016 la Hotel „Privo” au abordat teme precum fondurile de investiții, situația piețelor bursiere, analiza rezultatelor financiare, analiza tehnică și multe altele. Investitorii prezenți la întâlniri au putut, de asemenea, să intre în contact cu specialiști ai pieței de capital, pe parcursul anul 2016 fiind invitați reprezentanți ai Băncii Transilvania, Erste Asset Managment, dar și brokerii SSIF Goldring din Târgu-Mureș”, au precizat cei doi co-fondatori ai Invest Club Mureş, care sunt de părere că cel mai important lucru la toate întâlnirile este interacțiunea directă între investitori, schimbul de idei, dezbaterile și discuțiile despre experiența investițională.
Totodată, Rareş Mihăilă şi Paul Maior au mai precizat că participarea la Invest Club Mureş este gratuită.
Lasă un comentariu