Handbaliste junioare confirmă
17 februarie 2019În etapa a IV-a din cadrul Grupei III Valoare a Campionatului Național de handbal al junioarelor 1, CSM Târgu-Mureș și-a confirmat statutul de favorită, obținând a patra victorie din a doua fază a competiției. Mureșencele s-au impus sâmbătă în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea, 38-26 (20-13) cu formația locală a Grupului Școlar Energetic. Întâlnirea era considerată un adevărat duel pentru primul loc, cele două echipe fiind singurele neînvinse după trei etape, vâlcencele având însă un rezultat de egalitate. Cu toate că mureșencele aveau și grija partidei din a doua zi din Cupa României, cu Activ CSO Plopeni, au abordat cu maximă seriozitate întâlnirea, au controlat-o de la un cap la altul și se mențin în fruntea clasamentului. Sunt urmate după patru etape la doar 2 puncte de CSȘ Slatina, pe care le vor întâlni în etapa viitoare, pe teren propriu, partidă care va avea loc în 2 martie.
Lasă un comentariu