”Zilele Toleranței”, la Ansamblul ”Mureșul” Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 231 Vizualizări

”Zilele Toleranței”, la Ansamblul ”Mureșul”

Sala Ansamblului Artistic Profesionist ”Mureșul” din Târgu Mureș va găzdui luni, 22 noiembrie, și marți, 23 noiembrie, de la ora 18.00, spectacolele folclorice din cadrul Festivalului ”Zilele Toleranței”, eveniment aflat la prima ediție.

Potrivit informațiilor furnizate de către organizatori, în conformitate cu noile reguli şi măsuri impuse de autorităţi, ”începând cu data de 25 octombrie 2021 sala poate primi doar 30% din capacitatea sa, astfel numărul locurilor este limitat”, iar accesul spectatorilor se va face doar cu respectarea unor reguli sanitare stricte.

Spectacolele vor fi prezentate de Liviu Pancu și Kányádi Orsolya, iar pe scenă vor evolua următorii artiști: Costi Dumitru, Arghir Cioată, Georgiana Moldovan, Samu Etal Imola și Ötvös Orsolya – luni, 22 noiembrie, respectiv Costi Dumitru, Livia Șorlea, Ciprian și Mihaela Istrate, Teodora, Narcisa și Teodor Țogorean, Kásler Magda și Buta Árpád – marți, 23 noiembrie.

Reguli care trebuie respectate:

– Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

– Atestarea vaccinării, sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19.

– Obligația de a prezenta unul dintre documentele menționate mai sus, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, cu condiția ca acestea să fie însoțite de o persoană mai mare de 18 ani, si care face dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 sau care a trecut prin boală cu condițiile menționate în aliniatul 1.

– Instituția are obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

– În continuare, este obligatorie purtarea măștii în timpul concertelor.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE