PUG expirat, prelungit de Consiliul Local Târgu Mureș
2 aprilie 2022Consilierii locali ai municipiului Târgu Mureș au aprobat joi, 31 martie, într-o ședință ordinară de lucru, prelungirea termenului de valabilitate al Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Târgu Mureș, cu Regulamentul local de urbanism aferent, până la data de 1 octombrie 2022.
Potrivit Referatului de aprobare aferent proiectului de hotărâre, în cadrul proiectului de reactualizare a PUG-ului Municipiului Târgu Mureş au fost parcurse până în prezent următoarele etape: Etapa I – Studii de fundamentare, finalizată şi aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 139/31 martie 2011; Etapa II – PUG preliminar, finalizată şi aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 76/26 aprilie 2012; Etapa III – PUG final (PUG propriu-zis şi regulamentul local de urbansim aferent), strategia de dezvoltare spaţială a localităţii, cu obtinerea avizelor necesare procedura de informare și consultare a populației, iar documentaţia completă a fost trimisă la Ministerul Dezvoltării, Lucărilor Publice și Administrației cu adresa nr. 7320/30 decembrie 2021 în vederea obținerii avizului final.
Conform aceleiași surse, PUG-ul în vigoare a expirat în data de 31 martie 2022, context în care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a acordat un aviz favorabil de prelungire a valabilității PUG Târgu Mureș ”până cel târziu la data de 31 decembrie 2023.”
Alex TOTH
Lasă un comentariu