Investițiile continuă cu succes în comuna Chiheru de Jos Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 300 Vizualizări

Investițiile continuă cu succes în comuna Chiheru de Jos

Dezvoltarea comunei Chiheru de Jos a reprezentat mereu o prioritate pentru primarul Eremia Pop. Realist și bine calculat, Eremia Pop este extrem de direct când vine vorba de modalitățile de a face investiții, respectiv fondurile necesare proiectelor de investiții.

„Vreau să menționez din capul locului, vin alegerile, candidații sunt tentați să promită tot felul de lucruri pentru realizarea unor obiective necesare comunităților. Este bine să știm cu toții de unde vin sumele cu care poți face ceva pentru comunitate, de unde vin banii pentru realizarea unor obiective. Sunt două surse mari. Una este cea internă, impozitele și taxele, venitul din păduri și din sumele defalcate din TVA. A doua sursă sunt fondurile guvernamentale și europene pe diverse surse de finanțare. Oricât ai vrea să faci, să promiți să explici oamenilor ce lucruri deosebite poți face, te reduci la aceste două surse. În acest context, în prima parte a acestui mandat am continuat cu acțiuni de pregătire în vederea întocmirii de proiecte pentru comunitate, iar în partea a doua am trecut concret la acțiuni pentru obținerea de fonduri pentru materializarea unor proiecte”, spune Eremia Pop, primarul comunei Chiheru de Jos.

Ultimii ani au fost marcați de o serie de proiecte de investiții, unele dintre ele nefiind ocolite de probleme cum e cazul celor două cămine culturale din comună. „Am continuat cu proiectele de investiții, unele din acestea având parte de unele întârzieri. Am avut probleme deosebite și ne-am poticnit, dar acum avem succes să mergem cu viteză maximă la reabilitarea celor două cămine culturale din Chiheru de Jos și Urisiu de Jos. Ele sunt acum într-o fază avansată. Tragem foarte tare cu o echipă nouă de constructori și sperăm ca până în vară să fie terminate cele două investiții majore. Aceste două cămine neau dat mult de furcă. Spun asta deoarece au prins o parte a pandemiei de doi ani. Antreprenorul care a câștigat licitația a avut mai multe lucrări de anvergură, vreo patru-cinci cămine, vreo trei-patru școli și uite așa ne-am chinuit și am avansat cu foarte mare greutate. Din noiembrie avem un alt spor și tragem speranța că până în vară să fie terminate ambele cămine. În paralel avem un proiect pentru reabilitarea căminelor de la Chiheru de Sus și Urisiu de Sus, de asemenea proiecte pe fonduri europene. Oamenii trebuie să știe că e o muncă de durată. Am început cu intabularea clădirilor, apoi studiul de fezabilitate și alte acțiuni necesare derulării acestor investiții. Pe lângă cele două cămine suntem în fază de obținere a vizelor și autorizațiilor pentru dispensarul uman de la Chiheru de Sus. Toate aceste proiecte le pregătim în vederea obținerii finanțării nerambursabile”, spune primarul Eremia Pop.

Grijă pentru educație și siguranța și cetățenilor

Pe agenda primarului Eremia Pop se regăsesc și investiții menite să îmbunătățească actul educațional și aspecte legate de siguranța cetățenilor. „La Chiherul de Jos avem un proiect finanțat prin Agenția Fondului de Mediu (AFM), creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Școala Gimnazială din Chiheru de Jos. Acest proiect este pe punctul de a fi lansat pentru licitație pentru desemnarea firmei constructoare. Vorbim aici de o reabilitare, modernizare, dotare și izolarea termică a școlii din Chiherul de Jos. Asta înseamnă inclusiv schimbarea acoperișului, anveloparea întregii clădiri și îmbunătățirea substanțială a sursei de căldură. O altă investiție aproape finalizată la nivel de comună este cea legată de dotarea cu camere de supraveghere în toate cele patru sate aparținătoare comunei. La intrare și ieșire vor fi camere performante care pot detecta inclusiv numărul la mașinile care circulă pe raza comunei, plus camere în zonele de interes din centrul localităților. Este vorba de un total de 11 camere de supraveghiere. În aceste zile s-a finalizat centru de comandă pentru aceste camere care e situat în clădirea Primăriei. Un alt proiect la care am lucrat aflat de asemenea într-un stadiu destul de avansat unde ne pregătim de licitație este cel privind modernizarea iluminatului public. Acesta presupune schimbare tuturor corpurilor de iluminat din cele patru sate aparținătoare”, afirmă Eremia Pop.

Apă-canal, investiții de 4 milioane de euro

Un proiect important care urmează să fie implementat la nivelul comunei Chiheru de Jos are în vedere rețeaua de apă, canalizare cu stație de epurare, investiție care a primit la finele anului trecut o finanțare nerambursabilă de 4 milioane de euro. „Lucrarea care ne-a captat atenția și la care lucrăm intens în momentul de față este înființarea rețelei de canalizare, stație de purare și extindere rețelei de apă potabilă pentru satele Urisiu de Sus și Urisiu de Jos. Este o acțiune care am pregătit-o de 3 ani. La finele anului trecut am semnat contractul de finanțare pentru aceste investiții, contract a cărui valoare se ridică la suma de 4 milioane de euro. Menționez că satele Urisiu de Sus și Urisiu de Jos au apă curentă captată de la niște izvoare de munte. Sigur că apa nu este trecută prin stații de tratare, este o apă care se poate folosi în gospodării, dar nu-i putem spune apă potabilă. Această sursă rămâne, este întreținută, iar rețeaua de apă a fost extinsă cu 3 kilometri precum cu dublarea capacității de stocare și a debitului. E foarte important să extindem rețeaua de apă potabilă cu sursa de la Sovata, apă de o calitate deosebită. Pot să vă spun că este cea mai ieftină apă din județ, undeva la 3 lei/metru cub. Suntem în faza în care pregătim licitația la acest proiect extrem de important. Avem de-a face cu scoatere terenului din circuit agricol, cu tot felul de avize de la ape, de la mediu și de alte instituții. Conducta de apă va trece de la Chiheru de Sus peste deal către Urisiu undeva în amonte, la o cotă înaltă încât să aibă cădere, să poată alimenta toate gospodăriile din cele două Urisie”, spune primarul comunei Chiheru de Jos.

O realizare pentru comuna Chiheru de jos este legată de întocmirea PUG-ului, lucrare care își vede finalitatea după o muncă de peste 4 ani. „Altă acțiune care am început-o acum 5 ani este întocmirea Planul Urbanistic General al comunei Chiheru de Jos. Această acțiune a presupus în primul rând extinderea zonei de intravilan, a zonei construibile din fiecare sat. Acest document este un act care stă la baza tuturor autorizațiilor care le emite Primăria. Este un document la care se lucrează foarte mult de către o echipă de specialiști din Cluj în care sunt și arhitecți, ingineri de cadastru. Spre bucuria noastră lucrarea este finalizată. S-au obținut luna trecută un ultim aviz de la Ministerul Mediului și Ministerul Culturii, iar acum, așteptăm finalizarea acestei acțiuni foarte laborioase, de dimensiuni mari extrem de importantă pentru locuitorii comunei Chiheru de Jos”, declară primarul comunei Chiheru de Jos.

Grija pentru siguranța cetățenilor este reliefată și de lucrările la infrastructura drumurilor și de reabilitare a zonelor afectate de inundații. „O lucrare pe care am pregătit-o cu cinci-șase ani în urmă și pe care o continuăm și în momentul de față este înființarea de poduri și podețe pe drumurile interioare și drumurile de câmp. Ne-am ocupat de aspectul ăsta în special zonele de ieșire din localități, toate acestea fiind susținute din bugetul local. Vizate sunt drumurile de ieșire din localitate către câmp sau pe contur, acolo unde podurile și podețele au lipsit foarte mulți ani. Sunt înființate undeva la peste 50 de poduri și podețe. În același context, după viitura de acum doi ani care ne-a făcut mari pagube mai ales în Urisiul de Sus și și Urisiul de Jos am trecut la înființarea de punți pietonale acolo unde apa le-a distrus în totalitate. Continuăm cu aceste lucrări unde apa a făcut prăpăd. Am avut șansa ca după viitura de acum doi ani să ne mijlocească Direcția Apelor cu înființarea unui punct de exploatare printr-o firmă specializată a balastrului din râul Gurghiu. Astfel, am primit o cantitate de 2.000 de metri cubi de balastru pentru care plătim doar transportul și proiectarea la acest punct de exploatare, Astfel, continuăm în ritm susținut cu surse proprii, pietruirea și compactarea drumurilor din intravilanul localităților din comună, respectiv a ieșirillor din localitate spre câmp”, spune primarul Eremia Pop.

Amenajarea centrului civic

„În premieră am achiziționat în zona de centru a localității Urisiu de Jos, o suprafață de 0,50 hectare cu scopul edificării unei zone de centru civic amenajat. Intenționăm să atragem și în acest caz fonduri nerambursabile prin Grupul de Acțiune Locală “Prietenia Mureș – Harghita”, știind bine că satele noastre nu au proprietăți funciare în centrul localităților. Din surse proprii am realizat un proiect pentru drenarea zonei aferentă Căminului Cultural Urisiu de Jos, deoarece apele pluviale se adunau în jurul construcției afectând infrastructura acesteia. Totodată, vom amenaja lângă cămin o parcare binevenită în acea zonă”, spune primarul Eremia Pop.

Cultură, sport și asistență socială

„Pe plan cultural, încercăm să păstrăm obiceiurile vechi prin organizarea manifestărilor culturale și prin și instruirea copiilor în tainele muzicii și dansului. Avem în continuare contract cu persoane specializate în ce privește pregătirea tinerilor pentru dansurile populare. De asemenea, îl avem pe Maestrul Marcel Râmba care se ocupă de pregătirea tinerilor în ce privește studiul la un instrument muzical. Am demarat această acțiune prin procurarea de instrumente muzicale de la firmele Gliga și Hora SA. Am continuat în acești ani să organizăm manifestările tradiționale la nivel de comună, Balul Însuraților, tradiționalul joc de Rusalii. Nu am omis sportul. În acest sens, avem la nivel de comună 20 de copii care se pregătesc săptămânal cu instructorul Alin Mihai Suciu care îi inițiază pe cei mici în tainele artelor mațiale. Asistența socială este de asemenea un capitol al preocupărilor noastre pentru locuitorii comunei. Continuăm cu serviciul de îngrijire la domiciliu. De asemenea, am susținut din plin cu fonduri edificarea de capele sau chiar construcția acestora cum e cazul în satul Urisiu de Sus. Acolo am avut în proprietate terenul și fostul magazin sătesc unde am edificat o capelă. La Urisiu de Jos am sprijinit din plin edificarea capelei într-o clădire proprie a bisericii. La fel și la Chiheru de Jos, am sprijinit din plin înființarea unei capele foarte frumoase. Singura localitate unde nu s-au demarat acțiuni de edificare a unei capele este Chiheru de Sus. Așteptăm demersurile care le va face biserica în vederea sprijinirii din plin a unei capele și în acest sat. Nu în ultimul rând am susținut foarte mult aprovizionarea cu lemn de foc a tuturor locuitorilor celor patru sate. Vreau să spun că depunem un efort pentru a asigura lemnele de foc la preț extrem de favorabil locuitorilor. Practic locuitorii beneficiază de lemne de foc la preț de exploatare”, a subliniat primarul Eremia Pop.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE