Cum au evoluat salariile în județul Mureș, în 2023
6 martie 2024Câştigul salarial nominal mediu brut la sfârşitul anului 2023 a fost de 7.518 de lei (plus 874 de lei faţă de sfârşitul anului 2022), iar cel net a fost de 4.633 de lei (plus 517 de lei faţă de perioada corespunzatoare din 2022), a anunțat, recent, prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea Direcției Județene de Statistică Mureș.
”Pe sectoare de activitate, se înregistrează creşteri în industrie şi construcţii (plus 974 de lei brut şi plus 553 de lei net) şi în servicii (plus 955 de lei brut şi plus 593 de lei net) și scădere în agricultură, silvicultură, pescuit (minus 1.595 de lei brut şi minus 1.266 de lei net)”, se arată în document.
Conform sursei citate, ”ndicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a crescut în această perioadă cu 5,6%.”
(Redacția / Foto: https://depositphotos.com/ro/ )
Lasă un comentariu