Nu sunt probleme cu apa Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 52 Vizualizări

Nu sunt probleme cu apa

În timp ce în unele municipii din ţară aprovizionarea cu apă potabilă a avut de suferit din cauza frigului, în Târgu Mureş, potrivit Aquaserv, aprovizionarea cu apă potabilă nu a fost afectată, nici măcar în ceea ce priveşte presiunea.
În ultimele zile, peste 70 de instalaţii de apă – apometre şi conducte aflate pe domeniul privat al consumatorilor – s-au deteriorat datorită temperaturilor scăzute. O parte dintre aceste defecţiuni s-au remediat, dar, în unele cazuri, instalaţia a fost îngheţată în aşa măsură încât nu s-a putut face nimic. Imobilele respective, majoritatea case particulare, au rămas fără aprovizionare cu apă potabilă, iar reparaţiile sau schimbările apometrelor vor fi suportate de consumatorii în cauză, în condiţiile în care un apometru nou valorează aproximativ 1,5 milioane lei. Purtătorul de cuvânt Aquaserv a pecizat că societatea a avertizat consumatorii privaţi de importanţa protejării instalaţiilor de apă pe perioada iernii încă din luna noiembrie. “Mulţi consumatori deschid capacele căminelor de apometru, chiar şi în aceste condiţii de frig, în încercarea de a citi sau a verifica indicaţia contorului, deşi nu este nevoie în perioada de iarnă de acest lucru, când temperaturile sunt sub minus 5 grade Celsius, favorizând astfel îngheţarea instalaţiei”, a precizat Sofalvi Szabolcs, purtătorul de cuvânt al Aquaserv.
Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE