Pas înainte pentru proiectul soţilor Teglaş
16 februarie 2014Planul Urbanistic Zonal al proiectului care prevede realizarea unui ansamblu rezidenţial alcătuit din zece case de locuit cu etaj şi mansardă tip duplex care va fi amplasat la limita dintre localităţile Târgu-Mureş şi Sântana de Mureş, respectiv strada Voinicenilor şi strada Arinului, a trecut cu brio şedinţa de consultare a opiniei publice, organizată vineri, 14 februarie, în sala mare de şedinţe a Primăriei Târgu-Mureş.
Proiectul a fost întocmit de SC Via Modul SRL Târgu-Mureş, iar beneficiarii investiţiei sunt soţii Ani şi Daniel Teglaş, proprietarii companiei Rotecom Târgu-Mureş. „E foarte important că s-a realizat Planul Urbanistic Zonal şi s-a reglementat zona din punct de vedere al utilităţilor şi drumului de acces. Există toate avizele, urmează o aprobare care trebuie primită din partea Consiliului Local Târgu-Mureş. Apoi documentaţia va fi trimisă la Consiliul Judeţean Mureş, după care vom demara Planul Urbanistic de Detaliu”, a declarat Ani Teglaş, prezentă la dezbaterea publică.
Referindu-se la finanţarea ansamblului rezidenţial, Ani Teglaş a subliniat că acest aspect nu a fost, deocamdată, finalizat, cei doi oameni de afaceri mureşeni fiind deschişi către orice parteneriat durabil şi serios. „E posibil să facem noi proiectul, la fel cum e posibil să îl facem în parteneriat cu cineva sau chiar să găsim un investitor. Durata de execuţie a proiectului poate fi de un an sau chiar de cinci ani, în funcţie de finanţare”, a completat Ani Teglaş.
Lasă un comentariu