Preluarea Hotelului amânată Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 36 Vizualizări

Preluarea Hotelului amânată

45_hotelparc.jpgHotelul Parc nu a fost preluat încă de Arhiepiscopia de Alba Iulia. Solicitarea Consiliului Judeţean Mureş în privinţa revocării hotărârii guvernamentale este analizată de Secretariatul General al Guvernului. IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, este mâhnit şi susţine că proiectul Arhiepiscopiei este tot în folosul comunităţii. Bătălia pentru obiectivul de 30 de miliarde nu are încă un câştigător.

Chiar dacă preluarea efectivă a complexului hotelier Parc de către Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia era stabilită prin H.G. pentru 30 ianuarie 2005, hotelul nu a fost încă cedat. Motivele întârzierii nu se cunosc, însă IPS Andrei declară că, probabil, cauza o reprezintă demersurile Consiliului Judeţean. Conducerea CJ Mureş a depus la Secretariatul General al Guvernului documentaţia necesară argumentării dorinţei de revocare a deciziei, dar deocamdată nu s-a primit nici un răspuns. Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia a primit prin ordonanţă guvernamentală Hotelul Parc din Târgu Mureş la finalul lunii decembrie. După ce Consiliul Judeţean a încercat în mod repetat să transfere hotelul în patrimoniul judeţului, în cazul în care decizia guvernamemntală nu fi revocată, în el va funcţiona biroul IPS Andrei, arhiepiscopul Alba-Iuliei. Ce se va întâmpla cu unitatea respectivă şi cei 22 de angajaţi, încă nu s-a clarificat. Hotelul Parc s-a aflat până în 1998 în administrarea Consiliului Judetean Mureş, însă din 2002 a fost transferat în patrimoniul RA-APPS, Sucursala Predeal. După o scurtă perioadă, Hotelul Parc a fost pasat altui stăpân, şi anume RA-APPS Olănesti. Noul director al sucursalei, Anton Miţaru, spune că decizia de a schimba administratorul este argumentată de rezultatele financiare foarte slabe obţinute de complex. “Demersul nu a fost iniţiat de Sucursala pentru Reprezentanţă şi Protocol Olăneşti. Documentaţia care a stat la baza Hotărârii de Guvern a fost înaintată de Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului şi Protocolului de Stat Bucureşti. Personal, sunt de acord cu această hotărâre şi chiar cu propunerea de preluare de către Arhiepiscopia de Alba Iulia, motivaţia fiind rezultatele financiare foarte slabe ale complexului. Numai în ultimele zece zile unitatea a înregistrat pierderi de 117 milioane de lei. Indiferent că acest complex va fi preluat de Arhiepiscopia de Alba Iulia sau de Consiliul Judeţean Mureş, dorinţa noastră şi a Regiei este de a-l preda. Noi credem că va fi o mai bună administrare pe plan local decât putem noi realiza de la Olăneşti. Repet, rezultatele economico-financiare nu sunt corespunzătoare acum”, ne-a declarat Anton Miţaru directorul Sucursalei pentru Reprezentare şi Protocol Olăneşti. Valoarea de patrimoniu pe care ne-a precizat-o Miţaru pentru complexul Parc din Târgu Mureş este de aproximativ 29.566.946.000 lei. Nici ce va face Biserica cu complexul de 30 de miliarde nu s-a stabilit încă. “Nu am preluat încă hotelul. Se pare că există întârzieri cauzate de RA-APPS. Nu cred că se procedează corect. Noi ne-am luptat de atâţia ani pentru ca Biserica să obţină un spaţiu în Târgu Mureş. Nu ştim exact ce vom face. Personalul care lucrează acum acolo, noi nu-l vom concedia. Ne dorim ca să putem organiza mai bine activitatea socială şi filantropică din judeţul Mureş. De asemenea, vrem să venim în întâmpinarea credincioşilor, să nu mai fie nevoiţi să bată drumul până la Alba Iulia. Ce vrem să facem prin proiectul nostru este tot pentru comunitatea locală din Mureş. Oricum ar fi, eu socotesc că în orice om există o umbră de evlavie şi proiectul nostru este binevenit. Este important să ne păstrăm spiritualitatea, valorile tradiţionale şi creştine. Avem nevoie de acest spaţiu”, ne-a spus Înalt Presfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Preşedinta CJ Mureş, Lokodi Edita, confirmă demersurile pentru revocarea deciziei, dar spune că încă nu s-a primit nici un răspuns. “Noi am depus documentaţia la Secretariatul General al Guvernului, situaţia este în analiză. Nu ştim ce s-a hotărât, nu am primit încă un răspuns. Ne dorim în continuare ca decizia să fie revocată, nu în detrimentul Bisericii, ci din cauza lipsei spaţiilor. Ne luptăm cu probleme de spaţiu pentru o serie de instituţii, pentru că alte trei imobile vor fi retrocedate”, ne-a declarat preşedinta CJ Mureş. Lokodi Edita. Angajaţii hotelului sunt singurii care nu ştiu nimic. “Nu am primit încă nici o informaţie. Am înţeles că vor exista întârzieri. Avem 22 de angajaţi”, ne-a declarat Melania Budulăcean, cea care se ocupă acum de administrarea complexului. Reamintim că printre ultimele acte normative emise de fostul Guvern se numără Hotărârea nr. 2451 din 28 decembrie 2004, prin care Patriarhia Română prin Arhiepiscopia Ordodoxă Română din Alba Iulia a primit complexul Parc de pe strada Primăriei. Aici se doreşte amenajarea unor spaţii administrative necesare eficientizării activităţii, un punct de vânzare pentru cărţi şi icoane, posibil un post de radio, urmând să se desfăşoare diversele reuniuni ale reprezentanţilor Bisericii. Preluarea ar aduce Arhiepiscopiei de Alba hotelul, restaurantul şi terenul aferent, în suprafaţă de 2.841 metri pătraţi, cu o valoare de patrimoniu estimată la 30 miliarde de lei.
Ionuţ OPREA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE