Ratare la un popic Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 55 Vizualizări

Ratare la un popic

54_popice.jpgRomgaz Electromureş nu s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor

Echipa feminină de popice, Romgaz Electromureş, a ratat calificarea în sferurile Ligii Campionilor, din cauza unui singur popic. Mureşencele au pierdut fără drept de apel partida retur cu Podravka Koprivnika, dar cu toate acestea au fost la câţiva milimetri de calificare.

Manşa a doua din primul tur la Ligii Campionilor la popice le-a adus jucătoarelor de Romgaz Electromureş un meci pe care nu-l vor putea uita multă vreme. Deşi porneau ca favorite în urma partidei tur, mureşencele au pierdut calificarea. Modul cum s-a decis echipa care a mers mai departe a fost unul rar întâlnit.
În tur, Romgaz Electromureş a câştigat cu 7-1, ceea ce însemna că putea pierde la acelaşi scor în retur, dar avea nevoie de mai multe manşe câştigate.
După cum se aşteptau cei din delegaţia română, echipa gazdă a avut o evoluţie foarte bună pe propriul teren. Formaţia croată a câştigat cu 7,5 la 0,5 puncte, iar la totalul de popice doborâte scorul a fost 3.520-3.318. Astfel, Podravka s-a calificat în faza următoare a Ligii Campionilor.
Interesant este faptul că fetele de la Electromureş ar fi putut să meargă ele mai departe, dacă în finalul întrecerii Doina Baciu ar fi doborât 7 popice, în loc de 6. Cum ea a obţinut doar 6 puncte din respectiva lansare, scorul cu adversara directă a fost egal, astfel că punctul s-a împărţit în două. De aici provine acel 0,5 obţinut de echipa târgumureşeană. Dacă ar fi obţinut tot punctul, Electro era calificată în turul următor.
Pentru formaţia târgumureşeană, antrenată de Seres Alexandru şi Martina Ludovic, au punctat: Doina Baciu – 575, Ioana Văidăhăzan – 568, Danilea Muntean – 563, Martina Emese – 547, Carmen Barabaş – 533, Duka Tilda – 532.
Pe lângă calificare, gazdele au realizat şi un nou record pentru Liga Campionilor. Recordul era deţinut de Romgaz Electromureş – 3.455 de puncte, dar cu 3.520 de puncte, jucătoarele croate l-au depăşit.
De acum, echipa târgumureşeană se poate concentra asupra sezonului intern, unde are şanse mari să cucerească un nou titlu naţional.
Florin MARCEL

Lotul Romgaz Electromureş pentru meciul cu Podravka: Doina Baciu, Duka Tilda, Daniela Muntean, Barabas Carmen, Martina Emese, Ioana Văidăhăzan. Miklos Katalin, Corina Haţegan, Antrenori: Seres Alexandru, Martina Ludovic

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE