Prinţ şi cerşetor

Povestea care face delimitarea dintre categoriile sociale face diferenţa şi între animale, împărţindu-le între „cele de rasă” şi „maidanezi” sau „corcituri”. Dacă în Occident, atunci când cineva doreşte un câine, prima opţiune este de a lua unul de la un azil, la noi întotdeauna se merge la canise, la crescători de câini sau se caută în ziarele de mică publicitate un câine de rasă. Indiferent de care, de rasă să fie. Se consideră că un petec de hârtie ridică mult valoarea unui căţel. Fals.
Toţi căţeii sunt frumoşi, toţi au o valoare şi pe toţi îi putem educa la fel. Întradevăr, există câini care pot fi mai uşor dresaţi sau câini mai „deştepţi”, la fel ca şi oamenii. Dar, indiferent de fondul genetic, de cele mai multe ori diferenţa o face iubirea, dedicarea şi timpul alocat micuţului membru al familiei.
Degeaba am investit bani într-un câine aparţinând unei rase valoroase dacă nu investim în el timp şi sentimente. Acel câine va dezvolta un comportament patologic, ne va muşca şi nu va fi nici fidel, nici credincios familiei, nu ne va recunoaşte ca „haită”.
Diferenţa între un prinţ şi un cerşetor, în acest caz, constă în faptul că întotdeauna vom şti aproximativ cum arată prinţul, în schimb cerşetorul va rămâne o enigmă până în momentul ajungerii la maturitate. Din punct de vedere al calităţilor comportamentale – sau „inteligenţa” sa -, un câine poate fi testat încă din stadiul de pui.
Înainte de a merge să luăm un câine, întotdeauna este bine să întrebăm un specialist în comportament canin ce anume trebuie urmărit la un puiuţ, ce fel de teste putem să facem sau cum putem cântări câinele pentru ai observa calităţile.
Trebuie urmărit comportamentul câinelui în raport cu fraţii, jocul acestora, starea de spirit, cum mănâncă, socializarea cu oamenii, frica sau reţinerea faţă de străini, frica de obiecte în mişcarea şi cea de obiecte care sună.
Nu întotdeauna căţelul cel mai mare din cuib va rămâne la fel şi în momentul încheierii dezvoltării. Mărimea nu trebuie să fie un criteriu de alegere, atâta timp cât nu vă doriţi un căţel de 10 kilograme şi mergeţi să alegeţi un câine a cărei mamă depăşeşte 25.
Un al criteriu important în alegerea companionului este sexul. Cei mai mulţi proprietari îşi doresc masculi, pentru a scăpa de corvoada perioadei de călduri, dar nu cunosc faptul că masculii sunt mai agresivi cu ceilalţi câini, sunt dominatori şi nasc de multe ori situaţii nu tocmai plăcute. Femelele sunt mai ataşate de stăpâni, mai liniştite, dar există dezavantajul apariţiei gestaţiilor nedorite, ca urmare a „fugitului” de acasă. Fiecare sex are avantaje şi dezavantaje.
Desigur, un aspect important este şi starea de sănătate, evidenţierea unor defecte genetice, mai ales la câinii de rasă – la care montele necontrolate şi consangvinizările duc, de multe ori, la apariţia unor produşi cu „erori”. Unul dintre principalele avantaje ale alegerii unui câine de rasă este cunoaşterea predispoziţiei la diferite boli. Ciobănescul German are frecvent displazie coxo-femurală, Cocker-ul e predispus la boli ale urechilor şi obezitate, Shar-Pei-ul la boli ale pielii, Boxer-ul la melanom. Aceasta este o listă scurtă, incompletă şi care nu ne aduce nici o garanţie că un câine din altă rasă nu ar putea să devină suferind de una din bolile menţionate mai sus. Avantajele alegerii unui câine „corcit” este, întradevăr, rezistenţa crescută faţă de boli, atâta timp cât noi nu-l transformăm într-o fiinţă foarte sensibilă la orice factor de mediu sau de stres.
Şi nu uitaţi, orice prinţ poate să ajungă cerşetor şi orice cerşetor merită să ajungă prinţ, totul depinde de noi, de voi, de cei care ajung vreodată să îşi dorească un câine. Un câine nu este o jucărie, nu este un moft, este o responsabilitate pe care, dacă v-o asumaţi la un moment dat, este bine s-o duceţi la final, oricât de multe piedici vi se pun în cale. Daţi un exemplu bun copiilor.
Dr. Camelia MATE-TORNEA