Coada de cal a Danei a dispărut Monden
  • admin
  • 0 comentarii
  • 38 Vizualizări

Coada de cal a Danei a dispărut

292_1vipdanaastase.gifNu doar artistele sau modelele sunt cele care dau tonul modei, indiferent dacă aceasta se referă la vestimentaţie, încălţăminte sau coafură. Politicienii au devenit la rândul lor sursă de inspiraţie pentru restul lumii.Cu cât notorietatea acestuia este mai mare, cu atât aspecte ale fizicului sau îmbrăcămintei sunt copiate.
“Fă-mă ca pe Dana Năstase” era, până nu demult, cea mai frecventă cerinţă în saloanele de coafură din Bucureşti. “Ceea ce nu era deloc greu, dar costa foarte mult. Practic, nu trebuia decât să decolorezi părul clientei şi să îi sugerezi să şi-l lase să crească, după care să şi-l înfăşoare la spate, într-o bentiţă sau elastic sofisticat. Operaţie care la noi costa între 1,5 şi 2 milioane de lei”, a spus Alex, unul dintre cei mai renumiţi hair-stylişti din Bucureşti, care se ocupă exclusiv de lookul vedetelor.
Într-adevăr, stilul Danei Năstase era unul nu doar foarte elegant, dar şi extrem de comod, uşor de realizat. Înfrângerea suferită de soţul ei a dus la căderea din modă a celebrei “cozi de cal”. De asemenea, nici stilul vestimentar al soţiei fostului premier, deux-piece, nu mai este atât de copiat, cel puţin nu din punct de vedere al cromaticii şi croiului.
“Deocamdată nu se poate spune că s-a impus un nou stil croit pe figura vreunui politician sau pe părul lui (râde şi spune că se gândeşte la freza preşedintelui, pe care nu va dori nimeni să o copieze). Despre coafura Ioanei Tăriceanu nu se poate spune că este copiată, fiind una destul de banală. Acum tinerele merg pe ideea şuviţării puternice şi a subţierii prin filaj, cu lungime până deasupra umerilor. Apreciez că şi Lavinia Şandru a adoptat această frizură, deoarece până la un moment dat se încăpăţâna pe stilul “despletit”, care nu este deloc adecvat unei femei politician”, susţine Alex.
Până una alta, tot vedetele, politice sau de show bizz, sunt cele care dau tonul modei.
Cora MUNTEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE