Divizia C, tot vineri Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 44 Vizualizări

Divizia C, tot vineri

457_diviziaC.gifJocurile din cel de-al treilea eşalon fotbalistic vor avea loc tot vinerea, ca şi în tur. Aşa au decis cei de la Federaţia Română de Fotbal, în urma consultării reprezentanţilor echipelor de Divizia C. Campionatul va fi reluat peste trei zile, odată cu disputarea etapei a 14-a.

În acest sens, ei au trimis adrese echipelor de Divizia C, în care le cereau opinia vizavi de oportunitatea acestei schimbări. Era luată în discuţie o schimbare a sistemului încă din retur sau, cel târziu, din toamnă. Se pare că majoritatea reprezentanţilor echipelor din eşalonul trei nu au fost de acord cu modificarea sugerată de FRF, pentru că, deocamdată, nu se schimbă nimic. Meciurile de Divizia C se vor disputa ca şi în toamnă, adică vinerea. Etapa a 14-a, prima din retur, va avea loc vineri, 18 martie, de la ora 15,30.

ASA nu zice nu promovării

Pentru jucătorii de la ASA, această ediţie de campionat reprezintă o bună oportunitate de promovare în Divizia B. Aflată pe locul 2 în serie, cu un "adevăr" mai bun decât prima clasată, formaţia târgumureşeană are şanse mari să urce în eşalonul 2, însă, din păcate, sprijinul pe care ASA îl primeşte de la firmele mari din oraş şi de la oficialităţile locale este în continuare aproape nul. Conducătorii grupării mureşene au trecut totuşi cu bine peste iarnă. Au reuşit să facă un cantonament, să le plătească jucătorilor salariile şi sunt gata pentru retur. Virgil Lăcătuşu, preşedintele Consiliului de Conducere al ASA, a spus că gruparea mureşeană este gata pentru competiţie: "Echipa este foarte bine pregătită. Am avut un program bun, iar jucătorii sunt dornici să pună în aplicare tot ceea ce ştiu. Nu ne-am pus drept obiectiv promovarea, dar, dacă ni se va ivi posibilitatea să terminăm pe primul loc, vom lua în calcul şi acest lucru. Din păcate, nu am reuşit să găsim suficientă susţinere financiară pentru a putea ataca în mod categoric promovarea. Ar fi trebuit să aducem doi-trei jucători. Mergem înainte şi vedem ce va fi. Totuşi ar fi păcat să nu profităm de oportunitatea pe care o avem. Oamenii din acest oraş aşteaptă de mult timp să vadă din nou o echipă cel puţin în Divizia B".
Cea mai importantă noutate în ceea ce priveşte lotul este plecarea mijlocaşului Cazacu (foto). Acesta nu a mai vrut să îşi prelungească înţelegerea pe care o avea cu ASA.
Şi în retur, echipa târgumureşeană va evolua la Baza sportivă de lângă Complexul de Agrement şi Sport Mureşul.
Vineri, în primul meci din retur, ASA va juca pe teren propriu cu Avântul Reghin.

Florin MARCEL
fmarcel@zi-de-zi.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE