Am rămas în lumea bună! Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 68 Vizualizări

Am rămas în lumea bună!

469_Amramas.gifFC Transilvania va juca şi în ediţia viitoare de campionat în prima divizie de futsal. Graţie victoriei cu 4-2 din ultimul meci, de luni seara, şi jocului rezultatelor, mureşenii au scăpat şi de baraj. De acum contează doar schimbările care vor avea loc la echipă, pentru că, fără modificări majore la capitolul buget şi lot, viitoarea evoluţie în primul eşa-lon nu are nici un rost.

Chiar dacă şansele mureşenilor de a rămâne în prima divizie păreau compromise în urmă cu câteva etape, FC Transilvania a reuşit imposibilul şi s-a salvat de la retrogradare, graţie unor jocuri bune.
Ultimul hop a fost meciul de luni seara, cu Energoconstruţia Craiova. Mureşenii au fost aju-taţi puţin şi de şansă, deoarece patru dintre jucătorii de bază ai formaţiei oaspete nu au putut face deplasarea la Târgu Mureş, din motive obiective.
În aceste condiţii, echipa lui Teodor Luca a putut să câştige mai uşor decât anticipam. Formaţia mureşeană a avut noroc şi cu faptul că a marcat primul gol în secunda 12, prin Raul Novak, iar apoi au punctat încă de trei ori, prin Beje-naru, un abonat al listei marcatorilor în ultimele etape, Nicuşan şi Kacso. La pauză scorul a fost de 2-1.
Ghinionul pe care l-au avut cei de la FC Transilvania de-a lungul campionatului s-a întors acum, târgumureşenii fiind aju-taţi în salvarea de la retrogradare de jocul rezultatelor. Me-ciul de la Bucureşti, dintre Eu-rolines şi Silvanus Reşiţa, în-cheiat cu scorul de 2-2, a trimis ambele echipe sub FC Tran-silvania, iar la capitolul meciuri directe mureşenii au avut câştig de cauză în duelul cu Senic Craiova şi Silvanus Reşiţa. Ast-fel, ei au terminat pe locul 9 şi se pot gândi deja la ce va fi în toamnă. După meci, preşedin-tele grupării mureşene, Luca Teodor, a spus că va începe munca de reconstrucţie a echipei încă din zilele următoare, dar a afirmat că va retrage echi-pa din campionat în cazul în care nu va fi sprijinit serios de oraş.
Un lucru e cert, fără un bu-get de 9-10 miliarde de lei, mureşenii nu vor avea ce să caute anul viitor în campionat, în condiţiile în care în acest sezon majoritatea echipelor din Divizia A au avut bugete de peste 10 miliarde.

Florin MARCEL

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE