Păsările

Pe la 1650, Transilvania, principat autonom sub suzeranitate turcească, dădea drept tribut anual Înaltei Porţi Otomane 40.000 de galbeni şi 24 de şoimi călători. La fel procedau Moldova şi Ţara Românească. Vânătoarea cu şoimi era foarte apreciată în acele vremuri şi, poate de aceea, exista un respect deosebit faţă de natură şi animalele ce o populau. A apărut însă omul modern care, cu aroganţă şi mult orgoliu, s-a substituit Marelui Creator, hotărând criteriile după care anumite animale trebuie să trăiască şi altele să dispară.

Alteori, însă, ignoranţa sau indiferenţa omului au dus la dispariţia ireversibilă a unor specii. Aşa s-a întâmplat cu cele patru specii de vulturi din ţara noastră, care au devenit doar o amintire din cărţile de poveşti ale copilăriei noastre sau din cărţile cu benzi desenate. În urmă cu 10 ani, mai existau circa 5-6 perechi de şoimi călători, iar dropia, care cândva popula şi Câmpia Transilvană, împărtăşeşte şi ea acelaşi destin. Din Transilvania dropia a dispărut mai demult, iar din Bărăgan, unde aceasta cuibărea în ultimul timp, a dispărut cu totul în urmă cu câţiva ani. Ultimele două perechi mai trăiau lângă Arad acum circa 10 ani. Sunt condamnate şi ele la moarte. Toate acestea le ştie mai bine ca oricine Szombath Zoltan, care de peste 35 de ani este restaurator-preparator-conservator-taxidermist (pe scurt, împăiază animale) la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Târgu Mureş. O meserie rară, pe care nu o mai face nimeni în mod calificat în judeţ. Ocazional şi după "ureche" o fac mulţi, dar fără a avea calificarea necesară şi autorizaţia de taxidermist.

O meserie ceva mai aparte

Szombath Zoltan este îndrăgostit de natură, cu tot ce are ea: plante şi animale. Aşa a fost dintotdeauna. Meseria pe care o face îi dă o altă perspectivă de a înţelege viaţa pe Pământ. Prin anii '70 a scris chiar şi o carte despre nevoia de ocrotire a naturii. Mai târziu a colaborat, în calitate de coautor, într-un colectiv mai larg, la scrierea a trei atlase ale păsărilor clocitoare din România. Lucrează modest şi tăcut într-o încăpere situată în partea din spate a Muzeului de Ştiinţe ale Naturii. Atmosfera din încăpere nu este prea veselă. Păsări împăiate sau în curs de împăiere, preparate şi diverse ustensile, precum şi un miros specific de laborator.

Inconştienţa e principalul duşman

Szombath Zoltan suferă pentru fiecare exemplar mort, pentru fiecare specie pe cale de dispariţie. Explică succint, dar elocvent cum s-a ajuns aici. "Sunt oameni cu suflet care vin la noi cu păsări pentru că le-au găsit moarte şi aruncate în diverse locuri. Aşa se întâmplă cu pasărea numită şorecar comun. Multe exemplare sunt omorâte în fiecare an pe Dealul Iernutului de către TIR-uri. Cred că acolo ar trebui instalat pentru şoferi un indicator de limitare a vitezei. Ei lovesc păsările în vârful pantei, în timp ce zboară. Spre exemplu, în fiecare an primim 5-10 păsări de acest fel. Ei le lovesc accidental, dar alţii le omoară intenţionat. Eu cred că toate păsările – şi nu numai păsările – se află în pericol. Copii ar trebui învăţaţi să nu mai adune ouă, insecte, plante şi animale, pentru că ei găsesc de multe ori rarităţi fără să ştie. Este o colectare la întâmplare. În acest fel, fără să vrea, contribuie la dezechilibrele create în natură cu mai mult timp în urmă. Mulţi ani de zile s-a folosit stricnina şi arma de vânătoare pentru combaterea păsărilor răpitoare. Atunci au dispărut toate cele patru specii de vulturi din România. A dispărut apoi dropia, şoimul şi altele. Aceeaşi situaţie la insecte, animale mari… Folosirea DTT-ului a dus la dispariţia "discretă" a multor specii, pentru că această substanţă nu se descompune, ci se depune în oase şi în grăsimi, producând în timp boli nebănuite, atât la păsări cât şi la oameni. Când şi-au dat seama de pericolul mortal la care se expun în timp prin folosirea DTT-ului, mai multe ţări l-au interzis. În România, însă, acesta s-a folosit până târziu şi, personal, cred că încă mai există în unele gospodării individuale. Ar trebui făcut mult mai mult pentru ocrotirea naturii. Şi vă dau exemplul cu Legea privind ocrotirea păsărilor. Ea datează de prin anii '70 şi în mod evident nu mai corespunde realităţii".

Nicolae BALINT

Cel care a început colecţionarea de piese pentru muzeu a fost Konya Ştefan, muzeograf principal prin anii '60. Colecţiile s-au constituit în timp, cu mare greutate şi cu multă migală, fie prin achiziţii, fie prin donaţii. În prezent, avem o colecţie ştiinţifică în formă de balg, adică numai pentru uzul cercetătorilor, de circa 300 de piese. Cam tot
atâtea avem naturalizate, adică pregătite, din care 110 expuse în expoziţia de bază, iar celelalte sunt în depozit şi sunt expuse în expoziţii temporare.
Szombath Zoltan