Pasiunea care a învins cancerul

Oamenii nu reacţionează la fel în faţa greutăţilor. Unii sunt tentaţi să renunţe uşor la primul hop semnificativ, în timp ce alţii merg înainte cu hotărâre, indiferent de dificultatea obstacolului. Printre cei care fac parte din a doua categorie se numără şi Ema, o sportivă din Târgu Mureş care deşi s-a aflat la un pas de o tragedie a ales să-şi urmeze pasiunea, handbalul, indiferent de riscuri.
Szekely Ema este mureşeancă prin ”adopţie”, pentru că s-a născut şi a crescut în Cluj. A început să joace handbal la 12 ani, în 1997. Ceea ce la început putea să pară doar un moft s-a dovedit a fi, odată cu trecerea timpului, o mare pasiune. Ema
s-a îndrăgostit de handbal. Imprevizibilul drum al vieţii de sportiv a adus-o anul trecut la Târgu Mureş.
Preşedintele echipei CS Mureşul, Rad Teodor, a adus-o aici pentru a fi părtaşă la un proiect îndrăzneţ, promovarea în prima divizie.
Între agonie…
Problemele de sănătate ale jucătoarei au apărut în iarna anului trecut, cu câteva luni înainte de a veni la Târgu Mureş. Uşor deranjată de amintiri deloc plăcute, Ema povesteşte cum au început necazurile: “Cred că primele probleme la picior le-am simţit în ianuarie 2004. Mă durea tibia, undeva la mijlocul distanţei dintre genunchi şi călcâi. Nu am dat importanţă durerii. Mă gândeam că sunt sechele de la vreo lovitură mai veche. După o vreme a început să mă doară tot mai tare. Mă deranja tot mai mult la alergare. Faptul că alternam antrenamentele de sală cu cele de afară, pe bitum, a accentuat problema. A apărut o umflătură care apoi a tot crescut. În vară ajunsese aproape cât pumnul. Am mers în sfârşit la medic să văd care este problema. Mi-am facut analize, radiografii etc. Mi s-a spus că e vorba de o periostită care a evoluat. Mi-au zis că este o tumoare. Mai auzisem cuvântul acesta, dar nu am înţeles exact ce am la picior. Eram cu o colegă şi ea a intrat într-o farmacie. A întrebat ce este aceea o tumoare. Când a ieşit am întrebat-o ce i-a spus, dar a evitat să-mi răspundă. Nu ştiu ce i-a spus exact farmacista, dar cred că s-a speriat şi nu a vrut să mă sperie şi pe mine, aşa că nu mi-a zis ce a aflat. Am insistat şi în cele din urmă am aflat ce am. Parcă s-a părbuşit cerul peste mine. Deşi nu mă sperie orice problemă, vestea aceea m-a deprimat. Vedeam totul în negru. M-am gândit că e posibil să îmi pierd piciorul. Vedeam la televizor tot felul de documentare despre oameni care au rămas fără un picior sau fără o mână şi mă gândeam că şi eu voi păţi la fel. Handbalul părea o chestiune de domeniul trecutului. Am avut mare noroc în acea perioadă cu două colege, Andra Grigore şi Alexandra Dodan, care m-au încurajat mult şi au fost cu tot sufletul alături de mine. Le datorez mult”.
…şi extaz
După câteva zile, la începutul lunii septembrie, Ema a aflat că trebuie să se opereze, pentru a i se extirpa tumoarea. Medicii au stabilit că, din fericire, e vorba de o tumoare benignă şi că îndepărtarea ei este posibilă. După 3-4 zile sportiva era pe picioare. “Operaţia făcută aici, la Clinica de Ortopedie, a decurs fără probleme. După câteva zile am putut călca pe picior. Începeam să sper că voi putea juca din nou handbal. Procesul de vindecare a decurs bine şi după aproape o lună de repaus am intrat din nou pe teren. A fost o mare bucurie să pot alerga din nou”, povesteşte Ema.
Pentru sportivă marea uşurare a venit la câteva săptămâni după operaţie. Medicii au trimis materia extirpată la Bucureşti, pentru analize, ca să fie siguri că tumoarea este benignă şi că nu s-a transmis altor organe. Răspunsul a fost cel aşteptat de Ema: totul era în regulă.
După alte câteva săptămâni, tânăra jucătoare era în plenitudinea forţelor. Medicii au avertizat-o că îşi asumă anumite riscuri continuându-şi cariera, deoarece problema de la picior va lăsa urme. “Din cauza tumorii osul a fost foarte slăbit. Chiar şi acum, la mai bine de 6 luni de la operaţie, osul este mai moale în locul în care a fost tumoarea. Nu e deloc indicat să mă lovesc în acea zonă. Ştiu că sunt nişte riscuri, dar îmi place prea mult handbalul ca să renunţ la el,” spune Ema.
Sportiva, care joacă pe postul de extremă dreaptă la Mureşul, şi-ar dori foarte mult să ajungă să joace în Liga Naţională, dar nu-şi face mari speranţe. Asta şi din cauza faptului că nu e o fire prea optimistă: “Nu am prea multă încredere în mine. Şi la acest capitol m-au ajutat colegele de echipă, care m-au încurajat foarte mult. Am să muncesc cât pot şi dacă merit am să urc, iar dacă nu, mă voi mulţumi şi cu evoluţia în liga secundă”.
Chiar dacă Târgu Mureşul i se pare mic în comparaţie cu Clujul, sportiva se simte bine aici. Acum îşi doreşte foarte mult să urmeze cursurile unei facultăţi de psihologie, pentru că, spune ea, vrea să-i înţeleagă mai bine pe oameni.
Problema prin care a trecut a învăţat-o cât de uşor se poate pierde totul şi că unele lucruri nu ţin de tine, oricât de mult ai vrea să le poţi controla. A învăţat-o să se bucure de ceea ce face şi simte că a primit o a doua şansă.

n Florin MARCEL
fmarcel@ziaruldemures.ro

Ce e periostita?
Periostita este o boală care se manifestă prin inflamarea periostului, membrană conjunctiv-fibroasă care înveleşte osul. Este o afecţiune care poate să apară destul de des la sportivi, dat fiind efortul mare pe care trebuie să-l depună aceştia şi loviturile la care sunt supuşi pe parcursul activităţii sportive.

“Ema a trecut printr-o perioadă dificilă. Este o fire cam pesimistă. Noi am ajutat-o cum am putut, pentru că este normal să ajuţi pe cineva când respectivul dă de greu. Ne bucurăm că a trecut peste acest moment delicat şi că poate juca în continuare alături de noi.”
Andra Grigore
colegă de echipă