Florea şi Moga se vor judeca la Piteşti Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 89 Vizualizări

Florea şi Moga se vor judeca la Piteşti

Teodor Moga continuă răfuiala cu autorităţile locale, pe care le acuză că nu îi plătesc facturile care au fost emise în baza unui contract de prestări servicii încheiat între firma sa, MTS Company, şi Primăria Târgu Mureş. Mai mult, Moga arată acum cu degetul către şefa Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ de la Curtea de Apel Târgu Mureş, magistratul Maria Coman, pe care a acuzat-o şi cu alte ocazii că i-ar purta sâmbetele în dosarele în care se judecă cu Primăria Târgu Mureş.
De această dată, patronul MTS Company aduce în sprijinul său o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dispus strămutarea unui dosar în care Moga a avut câştig de cauză în primă instanţă. În acest dosar primarul Dorin Florea a făcut recurs, iar speţa a intrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, însă între timp Moga a cerut strămutarea. "Am mirosit ceva şi am cerut strămutarea", spune Moga, care adaugă că iniţial instanţa de la Târgu Mureş a amânat judecarea cauzei până va exista o decizie a înaltei Curţi privind cererea de strămutare, însă ulterior dosarul a fost soluţionat, iar recursul primarului a fost admis. Atât doar că la mijlocul lunii trecute ÎCCJ a admis cererea de strămutare şi a dispus judecarea recursului la Curtea de Apel Piteşti, fapt ce duce automat la anularea hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş. Teodor Moga spune că graba cu care a fost judecat recursul la Târgu Mureş demonstrează o dată în plus că unii magistraţi de aici au anumite interese.
"Voi demonstra acest lucru cât de curând, cu toată mafia din justiţia mureşeană", a spus Moga, nemulţumit de faptul că, după ce Tribunalul Mureş obligase în iunie 2004 primarul şi consilierii locali să includă în bugetul pe anul trecut 24,9 miliarde de lei pentru punere în practică a două titluri executorii, sub sancţiunea unor penalităţi de 100 de milioane de lei pentru fiecare zi de întârziere, Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat sentinţa. "Aşa speră cred că vor influenţa instanţa", a mai adăugat Moga, care spune că dacă în recurs i se va da câştig de cauză, suma pe care primarul şi consilierii locali de la Târgu Mureş va trebui să i-o achite va fi chiar mai mare decât contravaloarea facturilor neachitate ca urmare a executării contractului de prestări servicii şi în care valoarea depăşeşte 50 de miliarde de lei.

Edy MÃRCUŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE