Furnizorii şi-au pierdut răbdarea Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 46 Vizualizări

Furnizorii şi-au pierdut răbdarea

Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM) a anunţat ieri că va sista livrarea medicamentelor către spitale, motivul fiind neachitarea datoriilor acestora în timp util. Pe 3 mai, Ministerul Sănătăţii achitase doar 10% din totalul datoriilor de 1.000 de miliarde din 2003 şi 2004, iar nerespectarea protocolului încheiat pe 8 martie între cele două părţi a dus la această măsură. Totodată, AFPM a cerut preşedinteleui Traian Băsescu să intervină în rezolvarea situaţiei de criză. Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş a achitat până la 30 aprilie, dată stabilită de comun acord de Ministerul Sănătăţii, CNAS şi AFPM, cele 19 miliarde de lei pe care le avea restante pentru 2003, în schimb cea de-a doua tranşă, de 280 de miliarde, care reprezintă datoriile pentru 2004, va fi o încercare grea pentru o unitate spitalicească subfinanţată, în condiţiile în care nu a existat o rectificare bugetară la nivelul CJAS Mureş. “În acest moment, AFPM nu ne-a adus la cunoştinţă acest fapt, cunoaştem detaliile din presă. Momentan nici o comandă nu ne-a fost respinsă de către furnizori, însă dacă acest lucru s-ar întâmpla, ne-ar afecta foarte mult”, a precizat Florin Buicu, director administrativ al Spitalului Târgu Mureş. Rămâne de văzut cum vor analiza situaţia cei de la AFPM, în condiţiile în care unitatea din Târgu Mureş şi-a achitat până în acest moment obligaţiile prevăzute în protocol. (C.A.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE