Dilema lui Socotar Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 38 Vizualizări

Dilema lui Socotar

3001_dilem.gifUmilit şi marginalizat de PD, atât acasă cât şi la Bucureşti, se pregăteşte Dinu Socotar să părăsească partidul? * Fostul lider democrat este curtat de liberali şi de conservatori * Se vorbeşte de plecarea întregii gărzi vechi a PD Mureş, care a fost dată la o parte după ce Dorin Florea a luat filiala pe sus, cu sprijinul celor de la centru * Socotar neagă intenţia de a pleca şi spune că va rămâne în partid până va fi dat afară * Pentru a-şi asigura victoria la viitoarele alegeri din filială, Florea va da organizaţiile locale ale PD pe mâna unor foşti ţărănişti

Preluarea de către Dorin Florea a şefiei PD Mureş a însemnat începutul marginalizării fostului lider, Dinu Socotar. Fără drept de apel în ceea ce a fost, practic, impunerea de la centru a unei noi conduceri în filială, lui Socotar i s-a promis, iniţial, că va primi ca şi compensaţie şefia SC Electrica. Promisiunea a fost uitată, pare-se, din cauză că, fiind specialist în domeniu, Socotar le-ar fi dat bătăi de cap celor care aranjează apele în acesat sector. Nici vicepreşedinţia CJ nu a fost accesibilă, pentru că elanul cu care guvernanţii au pornit la modificarea Legii 215 s-a lovit de opoziţia concertată a PSD şi PRM. În aceste condiţii, Socotar a rămas pe dinafară, fără o funcţie clară în partid, a cărui conducere este asigurată în prezent de Comisia mixtă controlată de Florea.
Mai mult, noul şef a anunţat că vor fi organizate alegeri în toate organizaţiile, chiar şi în acelea unde au avut loc scrutinuri în ultimul an. Potrivit unor informaţii din interior, Florea urmăreşte instalarea în fruntea acestor organizaţii (marea parte înfiinţate de Socotar şi oamenii lui) a unor foşti ţărănişti, colaboratori din perioada când conducea Convenţia Democrată. În acest fel, noul lider şi-ar asigura victoria în viitoarele alegeri pentru şefia filialei, la care Socotar îşi anunţase intenţia de a participa.
Potrivit unor surse din PD, în urmă cu o săptămână, Dinu Socotar a încercat o împăcare cu Dorin Florea, cerând medierea vicepreşedintelui Adrian Videanu, însă acest demers nu a avut succes. În aceste condiţii, Socotar a renunţat să mai participe la întâlnirile Comisiei, fiind tot mai puţin implicat în activitatea partidului. Mai mult, s-a vorbit despre demararea unor negocieri pentru trecerea în tabăra conservatorilor, unde ar urma să fie urmat de o bună parte din vechea gardă, care nu acceptă modul în care Florea gestionează partidul, apreciindu-l ca destructiv.
Cu toate acestea, Dinu Socotar ne-a declarat că va părăsi PD doar atunci când va fi dat afară. Ceea ce nu este exclus să se întâmple în viitorul apropiat, din cauza absenţelor lui Socotar de la şedinţe.
Silviu Morariu, prim-vicepreşedintele PC Mureş ne-a declarat că nu are informaţii legate de existenţa unor negocieri cu fostul lider democrat, însă nu a exclus faptul că, în cazul în care ar face această opţiune, Socotar va fi primit în rândul conservatorilor.
O confirmare a venit însă din partea vicepreşedintelui PD Gheorghe Sămărghiţan, care ne-a declarat că marginalizarea la care a fost supus l-ar fi determinat pe Socotar să ia în calcul şi soluţia plecării din partid, împreună cu o parte din vechea echipă. Cu toate acestea, Sămărghiţan a precizat că el nu are de gând să demisioneze din PD.

Relu TĂTAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE