“Am încredere în instanţele din Ardeal!” Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 22 Vizualizări

“Am încredere în instanţele din Ardeal!”

Într-o lume mãcinatã de neîncrederea în Justiţie, Vasile Coroamã, preşedintele Sindicatului “Bogdan Vodã” din Suceava, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca litigiul de muncã dintre 155 de foşti angajaţi ai Romtelecom şi compania deţinutã de grecii de la OTE sã se judece la o instanţã din Ardeal.
Mâine are loc, la Curtea de Apel Târgu Mureş, un nou termen al procesului dintre cei 155 de disponibilizaţi ai Romtelecom Suceava şi fostul angajator, proces în care primii solicitã despãgubiri în cuantum total de 300 de mii de euro, bani care în viziunea lor li s-ar cuveni în urma restructurãrii Romtelecom.
Ineditul situaţiei este însã altul. Dupã ce au pierdut în primã instanţã, la Tribunalul Suceava, declarând recurs, foştii angajaţi, reprezentaţi prin mandatarul legal Vasile Coroamã, au solicitat strãmutarea procesului la o instanţã judecãtoreascã din Ardeal, cerere încuviinţatã de Înalta Curte în octombrie anul trecut. Argumentul liderului sindical al Bogdan Vodã a fost cã "avem încredere cã, la Târgu Mureş, cei 155 de disponibilizaţi vor fi judecaţi corect". Procesul a reintrat pe rol la Târgu Mureş în decembrie, având loc pânã acum douã termene, ambele amânate din lipsã de procedurã. (S.G.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE