Dorul elevilor de Eminescu Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 32 Vizualizări

Dorul elevilor de Eminescu

7106_ev_Dorul.gifLa iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş s-a desfăşurat în perioada 8-15 ianuarie o adevărată "săptămână eminesciană". Şcolile
şi-au deschis porţile, pregătite să întâmpine sărbătoarea literaturii române. În acest context se înscriu ample manifestări, care au debutat cu concursul interliceal "Din valurile vremei…", organizat de Liceul Pedagogic "Mihai Eminescu" din Târgu Mureş, în cadrul festiv al sărbătoririi liceului. Au participat, pentru a "se întoarce" la Eminescu, Valentin Marica – redactor Radio Târgu-Mureş, lector univ. Eugeniu Nistor, Mircea Artimon – din partea Bibliotecii Judeţene şi inspectorul şcolar de limba şi literatura română, Aurora Stănescu. Cele trei secţiuni: viaţa şi opera poetului, interpretarea unui fragment critic şi proba de creativitate, au conferit concursului originalitate. Tot în aceeaşi perioadă s-au desfăşurat momente omagiale la Colegiul Naţional "Al Papiu Ilarian", Colegiul Economic Transilvania, Colegiul Agricol "T. Săvulescu", Grupul Şcolar Electromureş. Vineri 12 ianuarie, de la ora 13, Colegiul Naţional "Unirea" a găzduit cea de-a VI-a ediţie a concursului eminescian "Cuvinte ce exprimă adevărul",manifestare organizată la nivel judeţean, prilej pentru sufletele tinere să-şi exprime spiritul creator fie la secţiunea eseuri, fie în cadrul secţiunilor "Ecologia limbii române" şi interpretarea unui text poetic la alegere. "Săptămâna eminesciană" va culmina cu un moment omagial ce se va desfăşura astăzi, de la ora 12, la statuia poetului în Târgu Mureş şi care va reuni momente prezentate de elevii Colegiului Naţional "Unirea", Colegiul Naţional "Al. Papiu Ilarian" şi Liceului de Artă. În acest cadru se vor decerna şi diplomele pentru câştigătorii concursului "Cuvinte ce exprimă adevărul". "An de an păstrăm vie blânda batere de aripi a poeziei eminesciene şi vedem cum timpul nu rătăceşte pe cărări numele Lui, ci, dimpotrivă, cu fiecare trecere ni-l aduce mai aproape. Vibraţia acestui moment omagial se transmite şi dinspre sufletele tinere ale elevilor, care-i poartă lumina prin clipa de gând adresată întru retrăirea creaţiei sale", a declarat inspectorul de specialitate al IŞJ, Aurora Stănescu.

Ionuţ OPREA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE