Cei mai buni Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 29 Vizualizări

Cei mai buni

"Anul 2007, al noii Uniuni Europene (25+2), găseşte Poliţia Română ca o instituţie modernă deplin adaptată exigenţelor marii familii a poliţiilor europene. Succesul s-a datorat întregului proces de reaşezare a instituţiei în spaţiul public al societăţii democratice, prin adaptarea întregii arhitecturi instituţionale şi prin modernizarea ei astfel că în prezent, Poliţia Română îndeplineşte standardele tehnice şi profesionale care o fac capabilă să se răspundă eficient la toate canalele de cooperare interinstituţionale de la nivelul Uniunii Europene", se arată în antetul raportului IPJ Mureş.

Amenzi, cu drag
În privinţa Poliţiei Rutiere, în raportul IPJ se arată că "activităţile în domeniu s-au axat pe implementarea noii concepţii de atitudine şi acţiune, bazată pe principiile solicitudinii şi respectului faţă de cetăţean, fermităţii, incoruptibilităţii şi transparenţei activităţilor". În 2006, pe raza judeţului Mureş s-au înregistrat un număr total de 130 accidente rutiere grave, în care 53 persoane au decedat, iar alte 95 au fost rănite grav.

"La final de an 2006, putem afirma că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş şi-a menţinut statutul de instituţie eficientă, statut relevat de traiectoria ascendentă a rezultatelor obţinute, în pofida unor evoluţii şi mutaţii continue în plan social, economic şi instituţional, cât şi a manifestărilor complexe ale infracţio-nalităţii la toate nivelurile", chestor de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful IPJ Mureş

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE