Ghencea modernizat în şase luni Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 76 Vizualizări

Ghencea modernizat în şase luni

7319_ghencea.gifPatronul Stelei, Gigi Becali, a declarat ieri, că vrea să vadă proiectul pentru modernizarea stadionului Steaua şi este convins că va primi acordul de la Ministrul Apărării Naţionale, Sorin Frunzăverde, pentru a putea începe lucrările cât mai repede. "Faţă de ceilalţi miniştri care au fost până acum, domnul Frunzăverde este un om mult mai înţelept, cu capul pe umeri. Este un om fără răutăţi, capabil să ia cele mai bune decizii. Experţii din Germania au venit cu un proiect clar şi aşteaptă OK-ul pentru a se putea apuca de treabă. Din momentul în care se apucă, oamenii pot termina treaba în 6 luni. Urmează să fiu şi eu de acord cu proiectul prezentat, iar apoi domnul ministru să ne permită să începem lucrările", a declarat patronul Stelei, Gigi Becali. Miercuri au sosit la stadionul Steaua experţii germani care au făcut proiectul pentru modernizarea arenei Olympiastadion din Berlin. Planul de modernizare al stadionului Steaua are ca principal obiectiv mărirea capacităţii cu aproape 30.000 de locuri pe scaune. Pentru ca stadionul Steaua să fie omologat pentru meciurile de Champions League, Gigi Becali a investit în gazon, schimbându-l în vara trecută, s-a mărit numărul locurilor de parcare şi de la masa presei şi s-a perfecţionat sistemul de sonorizare. De asemenea, la partida cu Sevilla, conducerea grupării din Ghencea vrea să inaugureze şi noua tabelă de marcaj a stadionului. (NewsIn)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE