„Draga de ANI” şi salvgradarea Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 72 Vizualizări

„Draga de ANI” şi salvgradarea

Neadoptarea Legii privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ar putea să coste foarte scump statul român din cauza posibilităţii activării clauzei de salvgardare pentru Justiţie din partea Uniunii Europene. Dacă UE va lua o astfel de decizie, hotărârile judecătoreşti date de instanţele din România nu vor fi recunoscute şi pe plan european. În aceste condiţii, investitorii străini vor deveni reticenţi faţă de instituţiile româneşti, ceea ce i-ar putea determina să nu mai facă afaceri în România. În urmă cu două săptămâni, Comisia Juridică a Senatului a readus legea la varianta iniţială a Guvernului. Concret, ANI nu va verifica doar declaraţiile de avere ale demnitarilor, aşa cum hotărâseră deputaţii, ci inclusiv averile propriu-zise ale acestora. Senatorii au reintrodus prevederea eliminată de deputaţi, conform căreia averea dobândită de demntari în perioada mandatului să poată fi verificată de inspectorii de integritate, într-un interval de cinci ani de la terminarea mandatului. Senatorii au decis că, sub sancţiunea nulităţii, sesizarea către ANI să fie semnată şi să conţină şi dovezi. (I.A.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE