Mort la Carbid Fox Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 70 Vizualizări

Mort la Carbid Fox

7424_carbid.gifUn accident de muncă mortal s-a petrecut, vineri, la societatea Carbid Fox Târnăveni, după ce braţul unei macarale s-a desprins şi a căzut peste un muncitor.

Vineri, în jurul orei 13.30, pe platforma industrială Carbid Fox din Târnăveni a avut loc un grav accident de muncă, în urma căruia un muncitor a murit, strivit de greutatea desprinsă de pe macara. Bidi Bartoş, de 56 de ani, lucra de peste 30 de ani ca macaragiu. În timp ce făcea manevre de mutare a unui recipient cu ciment, acesta s-a desprins de pe braţul macaralei şi a căzut peste cabina în care se afla muncitorul. Omul a fost strivit de greutatea recipientului, care avea câteva zeci de tone. La faţa locului a sosit imediat o salvare care a luat victima, dar s-a constatat decesul, aşa că a fost transportat la morgă. "După ce s-au tăiat şuruburile de la picioarele de susţinere ale silozului, acesta a intrat în balans. S-a rupt cablul de tracţiune care a fost legat la cârlig. În răsturnare, silozul a prins omul, care se afla în cabina de unde manevra podul", a declarat unul dintre inspectorii ITM prezenţi la faţa locului pentru constatări.
Potrivit şefului Inspecţiei Muncii Mureş, Carmen Vamanu, macaraua nu era acelaşi tip ca cea care a produs accidentul la Bucureşti. "Macaraua are anul de fabricaţie 1983 şi este de provenienţă ruso-poloneză. Urmează să fie expertizată pentru a vedea ce anume a declanşat desprinderea braţului", a declarat Vamanu. Ea a exclus orice vină a firmei Electroserv, care era beneficiara lucrărilor.
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş, Carmen Vamanu, a declarat vineri seara că potrivit primelor concluzii vinovat de producerea accidentului de pe platforma Carbid Fox din Târnăveni este chiar victima.
"Macaragiul este cel care a făcut legăturile nu s-a asigurat în prealabil. Macaraua nu avea nimic", a spus Vamanuâ.

Directorul societăţii Electroserv, beneficiara lucrării, a spus că nu îşi explică cum s-a putut produce accidentul. El susţine că a închiriat macaraua de la Carbid Fox. Şefa ITM îl contrazice şi spune că lucrarea era executată de Carbid Fox. "Dar nu asta e important ci faptul că acolo s-au făcut nişte improvizaţii, care au dus la moartea unui om", a spus Vamanu. (newsin)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE