Proiectele Regiunii Centru pe 2008, decise azi la Sovata Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 42 Vizualizări

Proiectele Regiunii Centru pe 2008, decise azi la Sovata

11071_bosec.gifAstazi de la ora 10 are loc la Hotelul Alunis din Sovata prima sedinta din acest an a Consiliului pentru Dezvoltare Regionala (CDR) Centru. La eveniment au fost invitati sa participe presedintii Consiliilor Judetene si prefectii celor sase judete ce constituie Regiunea Centru respectiv Alba, Brasov, Covasna, Mures, Harghita si Sibiu, precum si reprezentantii a 18 primarii de comune si orase din regiune. Organizata de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, sedinta aduce în discutie zece subiecte de interes regional. Sedinta CDR va fi condusa de catre presedintele CDR, Edita Emoke Lokodi – presedinte CJ Mures si vicepresedintele CDR, Martin Bottesch – presedinte CJ Sibiu. Primul punct al ordinii de zi supune dezbaterii si aprobarii membrilor CDR bugetul de venituri si cheltuieli al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru pe anul 2008. Punctele doi si trei ale ordinii de zi supun dezbaterii doua proiecte de hotarâre ce privesc numirea Comisiei de Cenzori a agentiei, precum si modificarea componentei Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare de la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru. Celelalte puncte ale agendei vor supune atentiei membrilor CDR informari referitoare la delegarea unui reprezentant al Regiunii Centru la Bruxelles, stadiul programelor Phare derulate prin ADR Centru în anul 2007 si al implementarii Programului Operational Regional 2007-2013 la nivelul Regiunii Centru. "Deciziile membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Centru sunt importante în derularea activitatii agentiei si în vederea dezvoltarii regiunii. Prin intermediul acestor întâlniri se stabilesc liniile directoare de actiune pentru ADR Centru în vederea sustinerii prin fonduri nerambursabile a dezvoltarii echilibrate economico-sociale a regiunii. Importanta acestor întâlniri se reflecta în viata de zi cu zi a cetatenilor Regiunii Centru, deoarece deciziile luate genereaza rezultate ce pot influenta nivelul de trai si bunastarea cetatenilor din cele sase judete", a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.

Proiectul de hotarâre privind avizarea Contractului de Grant încheiat între ADR CENTRU si Comisia Europeana pentru finantarea proiectului "Resurse Regenerabile de Energie – o Solutie pentru Dezvoltarea Durabila a Doua Regiuni Europene" este un alt punct de pe ordinea de zi a întâlnirii. Aprobarea participarii ADR CENTRU ca partener în proiectul i-RECORA (intelligent Renewable Energy Cooperation in Rural Areas), este de asemenea supusa aprobarii CDR, precum si participarea agentiei ca partener în proiectul BISNET Transylvania (Business Innovation Support Network Transylvania) Retea de Sprijin pentru Inovare în Afaceri Transylvania.

Ionut OPREA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE