„Cum poti sa picuri lumina în suflet de copil” Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 59 Vizualizări

„Cum poti sa picuri lumina în suflet de copil”

p_9_2_26.jpgIeri, 21 ianuarie 2009, a avut loc în sala de conferinte a internatului Liceului Teoretic “Joseph Haltrich” din Sighisoara lansarea cartii „Cum poti sa picuri lumina în suflet de copil” scrisa de Camelia Nicolau, psiholog scolar în cadrul liceului si director al Fundatiei „Luminita Copiilor”.
În prezenta unui numeros public format din reprezentanti ai Inspectoratului scolar Judetean Mures, psihologi si cadre didactice a fost prezentat acest volum care vine în sprijinul profesorilor si învatatorilor prin oferirea unor exercitii si jocuri pentru orele de consiliere si orientare scolara, concepute de autoare pe baza unor povestiri terapeutice. „Am încercat sa împartasesc din experienta pe care am acumulat-o în cei 10 ani în care am lucrat ca psiholog si cei 12 ani ca învatator. Aceasta carte este pe deplin realizata în momentul în care ea ajunge acolo unde trebuie sa ajunga, adica în mâinile profesorilor, învatatorilor si în sufletul copilului. Pentru mine aceasta lucrare înseamna primul pas iar pentru ceilalti înseamna un instrument, un kit de jocuri pentru orele de consiliere si orientare scolara care se desfasoara în prezent în locul orelor de dirigentie.
Din aceasta carte dirigintii pot folosi în fiecare saptamâna la ora de dirigentie câte un joc. Aceasta carte este un ghid care daca se foloseste cu siguranta clasa va fi unita iar elevii vor beneficia de mult optimism si mult bine în suflet”, a declarat Camelia Nicolau, care spune ca a muncit la acest volum mai mult de cinci ani. Cartea „Cum poti sa picuri lumina în suflet de copil” a fost tiparita prin efortul financiar propriu al autoarei si a fost publicata pentru început într-un tiraj de 300 de exemplare.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE